Lia Bugnar a renunțat la actorie și s-a făcut scenarist

by Cristian Dobre

Lia Bugnar a fost mereu o femeie sinceră, care și-a asumat de fiecare dată tot ce a declarat, atrăgând pe de-o parte antipatii, dar și simpatii. În aceeași manieră sinceră, scenarista a mărturisit că s-a apucat de scris după ce și-a dat seama că nu reușește să-și facă un nume în calitate de actor.

Invitată la emisiunea „Welcom as in aor hom” cu Marius Manole și Ilona Brezoianu, scenarista Lia Bugnar a povestit cum a fost trecerea de la actriță la scenaristă și care a fost momentul când a cunoscut pentru prima dată succesul.

„Nu a fost complicat ca din actriță să mă fac scriitoare pentru că nu jucam nimic. Nu mă încurca actoria. Jucam la Teatrul Mundi unde nu se juca nimic, adică era un teatru care lua banii de la stat, nu se monta nimic și sala nu era funcțională. Actualul Teatrul Metropolis, pe care Ivașcu (n.r. George Ivașcu fostul Ministrul Culturii) l-a făcut minunat, cum e el în momentul ăsta, era o paragină nenorocită și cădeau bucăți din ea pe mașinile oamenilor. Revenind, pe vremea când am decis să mă apuc de scenografie doar luam leafa și nu jucam nimic. Era aproape ca acum, în pandemie. Eram și un talent foarte firav în materie de actorie”, a povestit Lia Bugnar.

„Am scris o piesă foarte în doi peri și a prins imediat”

Extrem de sinceră, Lia a povestit că nu se aștepta niciodată să prindă chiar prima ei piesă de teatru, însă a fost mai mult decât măgulită când publicul era deschis la propunerile ei. „Așa cum în clasa a 12-a la liceu, nefiind bună la nicio materie m-am hotărât să învăț chineză și să dau la chineză. N-am intrat. Așa am lăsat actoria și m-am apucat de scris. Am scris în glumă o piesă și a prins. Și cum mă săturasem de anii mei de ratare pentru că nu jucam, de 10 ani terminasem facultatea și nu jucam nimic. Am scris o piesă foarte în doi peri și a prins imediat. Atunci mi s-a părut drăguț ca oamenii să aprecieze ce fac. Atunci când am văzut că merge cu scrisul am continuat să scriu”, a completat scenarista.
Sursa: libertatea.ro

Facebook Comments