„Leoaicele” lui Cuedan urcă pe loc de play-off, după o nouă victorie acasă

by Sorin Haut

Colege de clasament în Liga 1 la fotbal feminin, cu câte 6 puncte acumulate după cinci meciuri, AC Piroș Security Arad și Ladies Târgu Mureș s-au întâlnit în cadrul etapei a şaptea, pe terenul „Banatul” din Sânnicolau Mic. Meciul a început cu un minut de reculegere în memoria lui Florin Bugar, fostul antrenor al „leoaicelor” și al mamei președintelui Pavel Piroș, de la decesul cărora a trecut un an de zile. „Leoaicele” lui Dan Cuedan ştiau că meciul e foarte important în lupta pentru play-off, nou promovata având jucătoare venit de al Vasas Femina. În minutul 10, Bozian a deschis scorul cu un şut frumos, ce s-a dus sub transversală, pentru ca Olariu să facă 2-0. În minutul 31, aceeaşi golgheteră a Aradului reuşind dubla de la punctul cu var, după un henţ în careu, 3-0 la pauză.

Olariu, cu o „dublă, Bozian şi Vanu, marcatoarele Aradului

În mitanul secund, gazdele nu au mai forţat prea mult, dar chiar şi aşa au mai marcat o dată în ultimul minut prin nou intrata Vanu, scor final 4-0. Fetele de la Piroş ajung la 9 puncte și urcă pe locul şase în clasament, în zona play-off. Cuedan a început meciul cu: Maha – Cauni, Șuveț, A.Ion, Tomescu – Bălaș, Bozian, Kugler, Prunar – Salwa – Olariu (72 Vanu). Etapa viitoare, „leoaicele” au deplasare la Universtatea Galaţi, ocupantă a locului 10, cu doar trei puncte în clasament.

Facebook Comments