„Leoaicele” i-au dat trei goluri campioanei Olimpia Cluj

by Rusu Flavius

Arad. La concurență cu meciul UTA-ei, AC Piroș Security a avut oaspete de gală, în etapa a 10-a a Ligii I la fotbal feminin. Campioanele de la Olimpia Cluj au fost întâmpinate cu căldură pe arena Banatul din Sânicolau Mic, iar „leoaicele” lui Florin Bugar au avut o prestaţie onorabilă. Mai mult, arădencele aveau să şi conducă pe tabelă, dar la final Olimpia s-a impus lejer, cu un spectaculos 6-3.

Era minutul 23, când Bozian dădea iluzia unei victorii mari, cu un lob de la 40 de metri! Clujencele nu s-au intimidat, iar Bortan şi Bălăceanu au marcat pentru un 1-2 la pauză. Repriza a doua le-a aparţinut clar oaspetelor, care s-au distanţat la 6-1, prin reuşitele semnate de Ciolacu 2, Bortan şi Bălăceanu. Fetele de la Piroş s-au dezmorţit pe final şi au marcat şi ele de două ori, prin Răduc şi Hagan.

Liderul la zi al campionatului nu mai primise, până duminică, trei goluri într-un singur meci. De altfel, în nouă runde, clujencele au încasat doar cinci goluri. Un semn că Aradul e pe drumul bun, iar acea echipă solidă, pe care şi-o doreşte Pavel Piroş, din primăvară, se conturează încet dar sigur.

Florin Bugar a început partida cu Olimpia Cluj în formula: Abălașei – Olariu (55 Prodan), Ancăș, Marcea, Bondre – Șuveț, Herbei, Bozian (60 Răduc) – A.Bălaș, Sârbovan, Hagan.

În urma rezultatelor din etapa a 10-a, AC Piroș Security are siguranţa că va termina pe locul 5 turul în prima ligă feminină de fotbal. În ultimul meci al anului, din campionat, arădencele se deplasează la Baia Mare, pe terenul Independenței, formație clasată pe locul 7.

Facebook Comments