„Leoaicele” de la Piroș au sete de revanșă în fața „bestiei nera” din sezonul trecut

by Sorin Haut

AC Piroș Security are un start dificil în prima ligă de fotbal feminin, asta și datorită problemelor mari de lot, cu accidentări și jucătoare ce întârzie să revină în „roșu-alb”. Echipa (re)preluată de Dan Cuedan are un singur punct după primele trei etape, iar o clasare în zona de play-off pare imposibilă, cel puțin la acest moment. Așadar, în condițiile date, obiectivul este salvarea de la retrogradare, după ce nu demult „leoaicele” luptau pentru primele locuri ale clasamentului. Dumincă dimineața, de la ora 11, pe arena „Banatul” din Sânnicolau Mic, arădencele au mare sete de revanșă, dublată de dorința de a sparge gheața la capitolul victorii. CSM Alexandria a câștigat cu 2-0 la Sânnicolau Mic în ultima rundă a sezonului regulat din ediția trecută a Ligii 1 și le trimitea pe fetele lui Cuedan în play-out, făcându-le – indirect – un serviciu rivalelor de la ACS Poli Timișoara.

Pe arena „Banatul” vine, duminică dimineață, CSM Alexandria

În continuare fără egipteanca Sally Mansour, Piroș Arad va da, duminică, peste o formație care nici ea nu a început prea bine campionatul, teleormănencele cedând în deplasările de la Miercurea Ciuc, scor 2-3 și de la Reșița, 0-5 cu Banat Girls, singurele puncte stagionale venind însă după victoria concludentă, 3-0 cu Vasas Femina, de pe teren propriu. Și arădencele au făcut singurul punct acasă, 2-2 cu Fair Play Joc Cinstit București, în timp ce deplasările de la Timișoara și Miercurea Ciuc au fost pierdute la zero.

FOTO: FK Csíkszereda (Facebook)

Facebook Comments