Legătura dintre stres și părul alb

by Cristian Dobre

Chiar dacă nu albesc de pe o zi pe alta, adeseori șefii de stat pot fi văzuți la sfârșitul mandatului lor cu părul mult mai alb față de momentul începutului carierei de președinte. A fost cazul, de pildă, al lui Barack Obama, fostul președinte american. Stresul acut poate duce la albirea prematură a părului. Cel puțin asta au stabilit oameni de știință de la Universitățile Harvard și Sao Paolo.

Cercetătorii brazilieni și americani par să fi înțeles de ce stresul face să ne apară păr alb. Se vorbește mult despre așa-numitul „sindrom Maria Antoaneta”, care desemnează albirea rapidă și prematură a părului în caz de stres intens sau șoc emoțional. Potrivit legendei, celebra regină ar fi albit brusc, în ajunul decapitării ei cu ajutorul ghilotinei. Este oare posibil?

Cercetătorii au realizat un experiment în laborator, pe șoareci. Ei au identificat astfel o proteină responsabilă pentru degradarea celulelor care produc melamină, pigmentul ce colorează firul de păr. Oamenii de ştiinţă au expus animalele mai multor tipuri de factori declanşatori de stres, printre care durere, stres psihologic, diverse situații periculoase, în timpul diferitelor faze ale creşterii părului.

La șoareci, eliberarea de adrenalină și cortizol, hormoni care au legătură cu stresul, accelerează ritmul cardiac, ceea ce are ca efect antrenarea unei hipertensiuni ce le afectează sistemul nervos. Oamenii de știință au observat că sistemul nervos simpatic, responsabil pentru răspunsul rapid şi involuntar al organismului la situaţii periculoase sau stresante, devine hiperactiv în astfel de situații-limită și asta duce la epuizarea rapidă a oxigenului din celulele-stem responsabile pentru culoarea părului, efectul fiind depigmentarea şi apariţia părului alb. Pe de altă parte, la șoarecii cărora li s-a dat tratament pentru hipertensiune acest efect nu a fost observat.

Rezultatele studiului, publicate în revista Nature, vin să confirme o credință populară potrivit căreia emoțiile puternice duc la albirea prematură a părului. Așadar, stresul ne scoate, cu adevărat, peri albi.

Sursa: digi24.ro

Facebook Comments