Lectura ne face mai buni. Premii în cărţi frumoase pentru toţi copiii din corpul B al Liceului Tehnologic Vinga

by Cristian Dobre

Prin cea de-a doua ediţie a proiectului Lectura ne face mai buni, copiii din corpul B al Liceului Tehnologic Vinga au primit cărţi de premii. A fost premiată astfel evoluţia din anul şcolar care tocmai s-a încheiat a fiecărui copil, nu în comparaţie cu ceilalţi, ci în comparaţie cu sine însuşi. Toţi copiii din această școală au primit cel puțin o carte care să aducă bucurie și învățătură în mult așteptatele zile ale vacanţei. O carte de colorat sau una care să te ajute să exersezi cititul pe litere sau cuvintele noi și cifrele pe care tocmai le-ai învățat pot părea ceva foarte banal. Și totuși, există copii care nu le au. Pentru învățarea cititului este nevoie de exercițiu, iar manualele de la școală nu sunt întotdeauna suficiente. E foarte trist că unii copii au dotarea intelectuală pentru a învăța să citească, uneori au și motivaţie, dar din diverse motive nu au cărțile atât de necesare.

„Sunt sigură că proiectul Lectura ne face mai buni reprezintă o şansă pentru mulţi dintre copiii care au beneficiat de aceste premii. Să nu uităm ce importantă e lectura pentru cei mici, aflaţi la început de drum pe calea cunoaşterii. Am fost cu toţii foarte mulţumiţi, copii, părinţi şi profesori. Ne-am bucura să avem şi în viitor parte de astfel de oportunităţi. Le mulţumesc din suflet celor care au derulat proiectul la noi în şcoală şi Fundaţiei Alber, care a finanţat acest proiect, ajuns, iată, la a doua ediţie”.

Nicoleta Ivan, director

„Laud iniţiativa celor care au derulat proiectul şi le mulţumesc frumos. Mulţumesc şi fundaţiei Alber care ne-a făcut această mare bucurie de a finanţa pentru a doua oară un proiect derulat în şcoala noastră”.

Rodica Lucian, director adjunct

Lectura ne face mai buni a ajuns la a doua ediţie şi este un proiect derulat de Asociaţia Grupul pentru Management şi Mediere Culturală şi finanțat de Fundatia Alber. Vă reamintim că la prima ediţie a proiectului biblioteca Liceului Tehnologic Vinga a fost dotată cu cărţi frumoase, care să conteze şi care să atragă copiii spre lectură. Acum, la cea de-a doua ediţie, au fost cumpărate cărţi pentru premiile celor 105 copii din corpul B, alese după aceleaşi criterii. Vacanţă frumoasă tuturor!

 

Facebook Comments