Le ia „faţa” utiştilor: primarul Bibarţ şi ministrul sportului inaugurează noul stadion

by Sorin Haut

Joi, 27 august, Ministrul Tineretului și Sportului, Ionuț Stroe, este aşteptat la Arad pentru a participa la inaugurarea stadionului „Francisc Neuman”. Evenimentul va debuta de la ora 15:30, când primarul Călin Bibarţ va tăia panglica şi va da lovitura inaugurală, după care va urma un tur ghidat, alături de autoritățile locale. Înainte de participarea la inaugurare, ministrul Stroe va susține dimineață o conferință de presă, la Sala Ferdinand a Primăriei Arad. Aşa cum ne aşteptam, autorităţile nu scapă momentul de a inaugura oficial stadionul. Sperăm noi că nu cu prea mult fast, pentru că după un record greu de egalat, de şase ani de lucrări interminabile şi amânări pe bandă rulantă, s-a finalizat în sfârşit, cu chiu cu vai, arena „Francisc Neuman”.

Cu o capacitate mai mică decât cea din proiectul iniţial, cu două mini-tabele, cu un „look” deloc plăcut din exterior şi în general cu totul dus la minimal. Plus că vorbim doar despre o finalizare parţială am spune noi, atâta timp cât stadionul nu este închis pe lateral şi în părţile superioare ale tribunelor , o simplă ploaie mai zdravănă putând să le provoace un disconfort serios celor prezenţi la meciuri.

Noroc că încă nu este cazul, atâta timp cât suporterii nu au acces în stadioane, ca urmare a măsurilor impuse de autorităţi pe fondul pandemiei de coronavirus. Aşadar, nicio surpriză, stadionul va fi inaugurat mai întâi de penelişti, apoi de UTA. Măcar de Bibarţ i-ar fi invitat la inaugurare şi pe arădenii dornici să ia parte la eveniment, că doar vorbim de bani din bugetul local.

Facebook Comments