Laurenţiu Roşu, mulţumit de UTA: ”În linii mari, a fost bine”

by Sorin Haut

Perioada de pregătire intercompetițională a luat sfârșit odată cu amicalul pe care UTA l-a disputat în compania celor de la Dinamo Pancevo. Trupa din Serbia a avut momente când a fost periculoasă, în special pe contre, însă inițiativa a fost mai mereu de partea arădenilor.

”Au fost momente în care jocul m-a nemulțumit, mai sunt lucruri pe care trebuie să le corectăm, dar, în linii mari a fost bine. Am încercat să dau minute la toată lumea, am văzut toți jucătorii pe care-i avem acum în lot, mai puțin Celea. Am mai avut unele situații de a înscrie, pe lângă goluri, și important e că nu s-a accidentat niciun jucător”, a comentat antrenorul Laurențiu Roșu, care a testat sistemul 4-2-3-1.

Cu probleme de ordin medical, Cristian Andor și Adrian Petre au privit de pe margine jocul de ieri, antrenându-se separat. Bogdan Burlă a suferit o lovitură în Spania, iar în repriza secundă a confruntării cu Pancevo a primit încă una, exact în același loc și a fost nevoit să părăsească mai repede gazonul, dar problema nu a părut gravă. Tot pe margine a rămas și portarul Alexandru Barna, aflat sub tratament timp de câteva zile pentru un furuncul la picior.

În tabăra arădeană e declanșată numărătoarea inversă până la primul meci oficial al anului. Dacia Unirea Brăila – UTA, din etapa XXII a ligii secunde, se joacă duminică, 26 februarie, de la 11:00, și se vede pe Digi Sport.
Sursă: uta-arad.ro

Facebook Comments