Laszlo Balint o preia pe Petrolul și va fi adversarul UTA-ei peste două etape

by Sorin Haut

După Eugen Trică, UTA va mai avea un duel cu unul dintre foștii săi antrenori. De această dată, întâlnirea de peste două săptămâni, din cadrul etapei a 5-a a play-out-ului, este și mai specială. Laszlo Balint, antrenorul care a readus-o pe „Bătrâna Doamnă” după 12 ani pe scena primul eșalon, a bătut palma cu Petrolul Ploiești, echipă spulberată acasă în etapa de play-out din weekend, 0-4 cu FC Voluntari.

Balint, care va fi prezentat oficial astăzi, era liber de contract de un an de zile, după ce se despărțise de UTA, pe care o preluase în al doilea mandat în noiembrie 2022. Secunzii săi la Ploiești vor fi Cezar Zanfir, Alin Pînzaru și Florin Stîngă, acesta din urmă asigurând până acum interimatul de pe banca „lupilor” după despărțirea de Florin Pîrvu.

Primul meci al lui Balint la Petrolul va fi sâmbătă, 13 aprilie, ora 21:30, în deplasare la Universitatea Cluj. Între 19 și 22 aprilie, va fi programat duelul dintre Petrolul și UTA, pentru prima oară când Gyuszi Balint întoarce armele împotriva fostei sale echipe și asta pentru că de la Universitatea Craiova plecase înainte de a da piept cu arădenii în turul sezonului trecut.

Facebook Comments