Laszlo Balint, la un pas să aducă UTA în elită: “Victorie imensă, dar să rămânem echilibraţi”

by Sorin Haut

UTA a făcut un pas mare, astăzi, spre promovarea în Liga 1, câştigând cu 2-0 la Mioveni. Antrenorul liderului trage concluziile după superbul succes din fieful argeşenilor, cu Ursu şi Rus, din penalty, marcatori.

”Este o victorie imensă. Vreau să îmi felicit băieții pentru că am depășit un moment dificil. Un moment care arată puterea acestui grup chiar dacă am suferit destul de mult în acest meci, chiar dacă am fost  obligați să cedăm inițiativa uneori. Nu am făcut cel mai strălucit meci, însă ne-a interesat rezultatul. Mă bucur că am reușit să corectăm destul de multe probleme în ceea ce privește partea defensivă, chiar dacă în prima repriză am avut momente în care am arătat vulnerabilitate. Una peste alta, sunt trei puncte extraordinar de mari, mai sunt șase puse în joc, ușor ușor sper să mergem către obiectiv.

Este a doua oară în acest play-off când începem foarte bine și din nou parcă ne-am speriat un pic. În momentul în care am marcat, am făcut pasul înapoi cu toate că nu asta ar fi trebuit. Importante sunt punctele. E foarte important în acest play-off să fii eficient și pragmatic până la urmă. Am reușit să ne închidem destul de bine, am reușit să marcăm acel gol pe final, am mai avut câteva ocazii bune de a ne desprinde și, chiar daca am suferit, este o victorie imensă.

Balint vrea să îşi ţină jucătorii în priză

Dacă ne uităm la clasament, suntem principalii favoriți la promovare, dar dacă ne uităm la desfășurarea acestui play-off de până acum, lăsați-mă să fiu echilibrat, să îmi țin băieții în priză pentru că ne așteaptă duminică un meci extrem de important împotriva celor de la Rapid și chiar ne dorim să tratăm foarte serios acel joc și să încercăm să îmbunătățim și calitatea jocului.

Pentru că este adevarat că punctele sunt extrem de valoroase, însă îmi doresc ca și echipa să arate consistență și personalitate în joc, să arătăm că avem tupeu și valoare pentru Liga 1”, a declarat Laszlo Balint la finalul partidei de la Mioveni, câștigată de arădeni cu 2-0.

Facebook Comments