Laszlo Balint ar putea reveni în SuperLiga, se află în discuții avansate cu Petrolul

by Sorin Haut

Laszlo Balint (44 de ani) este liber de contract, dar susține că este foarte aproape de revenire. Numele lui a fost adus în discuție pentru postul de antrenor la Petrolul. La Universitatea Craiova a rezistat doar 7 etape, în timp ce pe UTA a pregătit-o ultima oară între noiembrie 2022 și aprilie 2023 și a fost aproape de retrogradare.

”(Ați discutat în această perioadă cu cluburi din Liga 1?) Da, au fost discuții, nu puține și chiar oferte concrete. Nu o să dau nume, pentru că nu este corect.

Ce pot spune este că discuțiile nu s-au concretizat din cauza faptului că am insistat foarte mult pe anumite clauze, care nu țin deloc de aspectul financiar.

În urma experiențelor pe care le-am avut, țin să am un anumit context în care să-mi fac meseria, într-un mediu cât mai profesionist și cu cât mai multă liniște și sprijin din partea conducerii. Consider că asta ar fi o normalitate.

(Când vă vedem pe bancă?) Cât mai curând, sper. (Intrați în cantonament în ianuarie?) Da, de ce nu? Eu sper să se concretizeze ceva discuții în această perioadă. Am discuții inclusiv în străinătate”, a spus Laszlo Balint într-un interviu pentru iAMsport.ro.

Florin Pîrvu nu mai este dorit de conducere și urmează să-i fie reziliat contract, motiv pentru care Balint a refuzat să vorbească despre oferta pe care a primit-o, dar a lăsat de înțeles că au existat negocieri.

”E adevărat, nu la nivel concret, dar e o perioadă în care se pot întâmpla foarte multe.

(Petrolul poate fi o variantă?) Nu știu dacă este corect să vorbim despre o echipă care, în acest moment, nu a anunțat nimic oficial.

Petrolul, în acest moment, este o echipă care are antrenor sub contract și de-aia nu cred că este corect să discutăm despre asta”a mai spus Laszlo Balint pentru iAMsport.ro. (iamsport.ro)

Facebook Comments