Lăsată să moară de Primărie, AMEFA revine în Superligă şi cu sprijinul UTA-ei!

by Sorin Haut

Ediția 2020-2021 a Superligii Naționale de polo pe apă a debutat cu turneul de la Focșani, 7-11 octombrie, fără AMEFA Arad. Lăsată să moară de administraţia locală, care a sărit-o de la finanţare în acest an, echipa pregătită de Cristian Cosma a găsit sprijin atât de la Federaţie, care o primeşte în campionat începând cu turneul al doilea din acest sezon, cât şi de la oameni de bine de pe plan local. Antrenorul celor de la AMEFA confirmă intrarea în Superligă şi sprijinul financiar venit din partea unor oameni cu aplecare spre sportul arădean şi în special spre polo, sport de tradiţie în Arad. AMEFA îşi va relua rapid antrenamentele la bazinul olimpic „Delfinul” doar cu o parte dintre foștii componenți ai echipei, alţii semnând deja cu alte grupări. E şi cazul lui Alex Băltean și Mihnea Chioveanu, ambii transferaţi la Rapid București.

Poloiştii au găsit spriijin de pe plan local

Astfel, AMEFA va alinia din nou o echipă tânără, formată probabil din mulţi juniori, dar în paralel se caută şi alte soluţii. Important este însă că echipa nu întrerupe activitatea de un sfert de secol, la nivel de elită. În ajutorul echipei de polo a sărit inclusiv clubul UTA, care va achita toate costurile de competiție, deplasare, cazare și masă, dar și testări pentru COVID, de la turneul cu numărul trei al Superligii. Informaţia a fost confirmată de Alexandru Meszar, părintele proiectului UTA, pentru colegii de la sportarad. Următorul turneu din Superliga de polo este programat între 28 octombrie şi 1 noiembrie.

Facebook Comments