Curtea Veche Publishing invită cititorii din Arad la evenimentul de lansare a cărţii „O tribună captivantă. Televiziune, ideologie, societate în România socialistă (1965-1983)” de Alexandru Matei, un volum ce ridică întrebări pertinente despre rolul Televiziunii Române socialiste, atât ca fereastră spre cultura de masă europeană, cât şi ca instrument politic şi ideologic. Evenimentul va avea loc luni, 24 februarie, la ora 17.00, la librăria Scienta (str. Vasile Alecsandri nr. 1).
Alexandru Matei s-a născut la Bucureşti. Este licenţiat al Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii din Bucureşti, unde a urmat de asemenea un masterat în antropologie culturală. Este doctor în literatură franceză contemporană, la Universitatea din Bucureşti şi la École des Hautes Études en Sciences Sociales din Paris (2007). Între anii 2003 şi 2006 a beneficiat de o bursă doctorală oferită de Guvernul Francez. A avut alte burse şi rezidenţe, toate în Franţa şi România, între 2009 şi 2013. În prezent, este lector doctor la Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Universităţii Europei de Sud-Est Lumina şi bursier New Europe College. Predă cursuri de Teoria literaturii la Universitatea din Bucureşti. Semnează studii, eseuri şi articole de teorie literară şi de istoria televiziunii române în numeroase reviste culturale din ţară şi din străinătate. Este colaborator permanent la revistele Observator cultural (începând cu anul 2000), Dilema veche, România literară, Bucureştiul Cultural. Deţine rubrica de teorie literară în revista Astra, de la Braşov. În 2008 publică volumul de eseuri Ultimele zile din viaţa literaturii (Editura Cartea Românească), care primeşte Premiul Asociaţiei de Literatură Generală şi Comparată din România. În acelaşi an, obţine locul I în topul celor mai buni eseişti români organizat de revista 22. Cartea “O tribună captivantă. Televiziune, ideologie, societate în România socialistă (1965-1983)” reprezintă rezultatul cercetării întreprinse în cadrul „Programului postdoctoral pentru formare cercetători în ştiinţe“ (ID: POSDRU/89/1.5/S/58852), la Centrul de Excelenţă în Studiul Imaginii din Bucureşti, octombrie 2010 – martie 2013.