LACRIMILE UNEI MARI CAMPIOANE: EMILIA EBERLE A TAIAT, LA ARAD, PANGLICA SALII CARE II POARTA NUMELE (FOTO)

by Sorin Haut
Please follow and like us:

Astăzi e zi de sărbătoare pentru gimnastica artistică arădeană. Noua sală a Aradului a fost inaugurată oficial, eveniment onorat şi de Emilia Eberle, marea stea a gimnastici româneşti şi mondiale declarându-se extrem de emoţionată la invitaţia pe care a primit-o. Sala îi poartă numele, iar asistenţa numeroasă prezentă la inaugurare a copleşit-o cu ropote de aplauze. Eveniment foarte bine organizat de CSM Arad, printre invitaţii de marcă numărându-se Dan Grecu, vicepreşedinte al Federaţiei Române de Gimnastică, Camelia Potec, preşedinte al Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern sau Viorel Bitang, secretar general al aceleaşi federaţii şi fost director al clubului arădean.

Program artistic superb oferit de gimnaşti

După cuvântul de deschidere al directorului CSM Arad, Vasile Păltineanu, care a adresat mulţumiri tuturor celor care au pus umărul la realizarea acestui obiectiv sportiv modern, Emilia Eberle, Dan Grecu, Camelia Potec şi Ovidiu Moşneag au tăiat panglica, inaugurând astfel oficial noua bază sportivă. Sala s-a dovedit neîncăpătoare pentru arădenii dornici să vadă în carne şi oase o campioană adevărată, fostă multiplă medaliată la Mondiale, Europene şi Jocuri Olimpice. Copii, părinţi, simpatizanţi, oficialităţi, reprezentanţi ai mass-media, cu toţii am admirat-o pe Emilia Eberle, poreclită de apropiaţi şi Trudi”, care deşi plecată de mult timp în SUA, nu a uitat de casă şi de prima iubire, Arad.

O cheie simbolică, flori şi multe aplauze pentru „Trudi”!

Din program nu puteau lipsi exerciţiile demonstrative ale gimnastelor şi gimnaştilor de la CSM Arad, care sub atenta supraveghere a antrenorilor Ciprian Hegyi şi Carina Franiov, au încântat publicul cu un frumos program artistic. De remarcat şi comentariul tehnic şi profesionist al profesorului şi antrenorului Eugen Căţean, unul dintre dintre principalii artizani ai realizării acestui vis devenit realitate. Evenimentul s-a încheiat cu o conferinţă de presă, la care în prim-plan s-a aflat din nou Emilia Eberle, care a primit din partea conducerii CSM Arad o cheie simbolică dar şi un frumos buchet de flori. Tot cu recompense simbolice s-au ales din partea CSM Arad şi Dan Grecu, Camelia Potec, Viorel Bitang, Eugen Căţean şi Ovidiu Moşneag, ultimul reprezentant al Consiliului Local.

Facebook Comments