Laborator la Muzeu, un proiect educațional de succes pentru 2.500 de elevi arădeni

by Dana B.
Expozitia interactiva, pe teme de stiintele naturii LABORATOR, este un proiect educational de succes, care se desfasoara la 
Complexul Muzeal Arad si in aceasta luna, NOIEMBRIE, muzeul venind in intampinarea cadrelor didactice cu o propunere pentru activitate didactica sau 
pentru implicarea in activitati de educatie nonformala, extrașcolara.
 
Multumita reactiilor si aprecierilor celor peste 2500 de elevi aradeni, care s-au inscris si au participat  la atelierele interactive din cadrul expozitiei, invitam cadrele didactice si elevii, care nu au reusit inca sa rezerve un atelier, sa se alature acestei  experiente, destinata in special elevilor claselor primare. Prin aceasta dorim sa le oferim posibilitatea de a interactiona in mod practic cu legi, fenomene si concepte din biologie, fizica si chimie.
 
Un atelier interactiv dureaza aproximativ 50 de minute, perioada in care, conduși de ghizi special pregătiți, copiii vor trece prin fiecare dintre cele trei zone ale exploziției. În zona de biologie vizitatorii vor afla curiozități despre corpul uman și vor analiza la microscop celule și corpuri din lumea vie, ca mai apoi în zona de chimie să observe și să înțelegă experimente și reacții surprinzătoare. În zona de fizică cei mici vor vedea cum se formează fulgerele cu ajutorul generatorului Van de Graaff, vor învăța să calculeze timpul cu pendulul gravitațional, vor vedea cum zboară avioanele prin ilustrarea principiului Bernoulli, vor învăța să ridice greutăți cu ușurință cu ajutorul scripeților. De asemenea copiii vor putea înțelege principii și legi din fizică precum magnetismul, giroscopul, electricitatea sau roțile dințate.
 
Proiect educational organizat cu sprijinul Consiliului Judetean Arad si al Inspectoratului Scoalar Judetean Arad. 
 
Atelierele interactive se desfasoara la Complexul Muzeal Arad/expozitia stiintele naturii 
(Palatul Cultural Arad, intrarea dinspre Parcul Copiilor), 
in perioada 02 noiembrie – 17 noiembrie, de luni pana vineri, 
intre orele 09.00-13.00 (sau alte ore daca este cazul).
 
Rezervari pentru ultimele ateliere, disponibile in luna noiembrie, la telefon 0760 241 115 (Monica Sandu).

Prețul unui bilet: 12 Ron (adulții insoțitori de grupuri au acces gratuit)

 

Facebook Comments