La o victorie de Jocurile Olimpice: surpriza India, adversara pentru Tokyo!

by Sorin Haut

Naţionala feminină a României a debutat în forţă la turneul preolimpic de tenis de masă de la Gondomar (Portugalia). Într-un meci disputat în seara zilei de miercuri, reprezentativa pregătită de Viorel Filimon s-a impus cu 3-0 în faţa Italiei, după o prestație demnă de statutul de campioană europeană! România nu a cedat vreun set, în cele trei meciuri şi Tokyo 2020 este tot mai aproape. Arădeanca de la CS Municipal, Daniela Dodean-Monteiro, a contribuit la victoria împotriva “azzurelor” cu două puncte, la “dublu”, în tandem cu Eliza Samara şi la simplu, celălalt punct fiind obţinut de numărul 1 al echipei şi de cea mai bine clasată româncă în clasamentul mondial – locul 19, Bernadette Szocs. Aşadar, vineri, 24 ianuarie, Elizabeta Samara – a 31-a jucătoare a lumii, Bernadette Szocs, Daniela Dodean Monteiro (locul 133) și Irina Ciobanu (poziţia 113) vor juca finala celui de-al șaptelea tablou eliminatoriu, cu revelaţia India, naţională care a produs surpriza în cealaltă semifinală, scor 3-2 în faţa Suediei, “tricolorele” aflându-şi târziu, după miezul nopţii în România, ultima adversară în drumul spre Tokyo!

“Tricolorele” au defilat cu Italia şi au scăpat de Suedia!

În “decisivul” unei înfruntări maraton, ce a durat mai bine de trei ore, Linda Bergstrom a cedat dramatic, cu 3-2 la seturi (13-11 în actul decisiv) în faţa lui Archana Kamath, în vreme ce numărul 1, Manika Batra, a adus alte două puncte esenţiale pentru indience. O victorie, de altfel aşteptată, împotriva exoticei India, ne va asigura prezența la ediţia din acest an a Jocurilor Olimpice. România e mare favorită, mai ales că adversara o are doar pe Manika Batra în Top 100 mondial, mai exact pe locul 61. Interesant e că India se numără printre cele 11 naţionale ce au înscris cinci jucătoare pentru acest turneu preolimpic: alături de Batra, mai figurând Ayhika Mukherjee, locul 120 în lume, Madhurika Patkar, locul 126, Girish Archana Kamath, locul 134 şi Sutirtha Mukherjee, a 156-a jucătoare a lumii.

Arădeanca Daniela Dodean, spre a patra Olimpiadă!

Vă reamintim că pentru Jocurile Olimpice din acest an sunt calificate deja şapte reprezentative feminine, în concursul de tenis de masă: China (locul 1 în lume, campioană mondială şi olimpică “en-titre”), Japonia (ţară gazdă), Germania (campioană a Jocurilor Europene), dar şi campioanele altor continente: Egipt, SUA, Brazilia şi Australia. Le vor urma alte nouă reprezentative din lume, ce vor fi stabilite la Gondomar, în zilele următoare: opt câştigătoare ale tablourilor eliminatorii, iar al nouălea “bilet” se va acorda câştigătoarei unui nou tablou, format din învinsele din finalele primei faze.

Culoar excelent pentru campioana europeană

Dacă se vor califica cu echipa, Szocs şi Samara, cele mai bine clasate jucătoare românce în ierarhia mondială, îşi vor asigura şi prezenţa în concursul individual de la Tokyo. Pentru arădeanca Daniela Dodean (32 ani) ar putea fi a patra calificare la rând la o ediţie a Jocurilor Olimpice, după Beijing 2008, Londra 2012 și Rio de Janeiro 2016! În alte finale pentru calificarea la Jocurile Olimpice 2020 se vor întâlni: Hong Kong – Belarus, Spania – Austria, Polonia – Ucraina, Coreea de Nord – Coreea de Sud!, Singapore – Olanda, Portugalia – Ungaria şi China Taipei – Franţa.

Semifinală, tabloul al şaptelea eliminatoriu

România – Italia 3-0

Elizabeta Samara/Daniela Dodean Monteiro – Gaia Monfardini/Giorgia Piccolin 3-0 (11-5, 11-6, 11-2)
Bernadette Szocs – Debora Vivarelli 3-0 (11-6, 11-8, 11-3)
Daniela Dodean Monteiro – Giorgia Piccolin 3-0 (13-11, 11-4, 11-3).

 

 

Facebook Comments