La fel ca şi UTA, Petrolul nu agreează varianta play-off-ului

by Rusu Flavius

Directorul sportiv al clubului Petrolul Ploiești, Costel Lazăr, este total nemulțumit de direcția în care a mers discuția din cadrul videoconferinței de marți dintre reprezentanții FRF și cei ai cluburilor din Liga 2 cu privire la modul în care actuala ediție de campionat ar putea continua dacă se va permite acest lucru de către Ministerul Sănătății.  Lazăr și-a expus părerea de ce este un opozant al ideii de play-off într-o singură manșă în Liga 2, justificându-și nemulțumirea prin faptul că Petrolul ar ajunge astfel să joace și a treia oară în acest sezon cu UTA și Metaloglobus, două dintre contracandidate în lupta pentru promovare în fața cărora a pierdut puncte puse în joc. În plus, gruparea ploieșteană ar fi urmat să întâlnească pe teren propriu, dacă sezonul ar fi continuat în modul lui firesc, echipe precum Turris Oltul Turnu Măgurele, Campionii FC Argeș și Rapid, alte contracandidate în lupta pentru Liga 1.

”Mi-ar fi fost mai bine în momentul în care toată lumea ar înțelege că nu ne mai putem păcăli între noi! Eu, unul, sunt total nemulțumit, ca să nu spun chiar revoltat, despre felul în care a fost pusă problema. Mai exact, despre program, despre reluarea antrenamentelor după data de 15 mai, mai exact. S-au recomandat cinci-șase zile de cantonament centralizat, în cazul nostru la Ploiești, ci nu în Antalya sau în țări ca Slovenia ori Austria, cum se mai vehiculase. Sau în Germania, ca să facem pregătire semi la… sparanghel! Am vrut să spun… semi-genuflexiuni sau semi-flotări”, a spus, pentru gazetaph.ro, Lazăr. La începutul lunii aprilie, conducătorul Petrolului explica de ce echipa sa agrează varianta disputării tuturor celor 14 etape rămase de disputat în acest sezon.

Varianta de reluare normală a campionatului suspendat de ceva vreme! Nu că o prefer, dar este singura normală. Unica posibilă să decidă, corect, echipele promovate, cea de la baraj, ca și cele retrogradate. Am să și argumentez. De exemplu, în acest campionat, noi, Petrolul, am jucat deja de două ori cu UTA, cu Farul, cu Metaloglobus, da? Da! Și-atunci, de ce să mai jucăm, într-un play-off, cealaltă variantă propusă, încă un meci cu aceste formații, care sigur vor intra între primele opt? Nu are logică deloc. Și să fie ales locul de desfășurare prin tragere la sorți!!! Haideți să fim serioși, nu se poate așa ceva! O să ajungem să dăm cu zarul? Repet, nu se poate așa ceva!”, spunea Lazăr.

UTA, liderul Ligii 2, este un alt club care dorește ceea ce vrea și Petrolul, încheierea sezonului prin disputarea tuturor celor 14 etape din retur, pentru a se decide sportiv echipele promovare și retrogradate. (liga2prosport.ro)

Facebook Comments