La doar 16 ani s-a ales cu dosar penal după ce a furat din două autoturisme

by Dana B.

Polițiștii orașului Sântana au identificat un minor, bănuit de comiterea a două furturi din autoturisme.

În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că la data de 30 decembrie 2017, minorul de 16 ani, prin spargerea geamului dreapta față, ar fi pătruns într-un autoturism parcat pe raza localității Sântana, de unde ar fi sustras 100 de euro, 150 de lei și documente personale. După sustragerea bunurilor, cel bănuit de comiterea furtului și-a continuat traseul infracțional și -prin aceeași metodă- ar fi pătruns într-un alt autoturism parcat în imediata apropiere a celui dintâi, de unde ar fi sustras sumele de 300 de euro, 60 de lei și o carte de identitate.

Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a minorului, pe numele acestuia fiind întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Facebook Comments