La ce trebuie să fii atent când cumperi muștar

by Cristian Dobre

Mustarul comercializat pe piata romaneasca contine între 0 si 8 E-uri. Acest lucru a fost descoperit în urma unei cercetarii realizate de Asociatia Nationala pentru Protectia Consumatorilor si Promovarea Programelor si Strategiilor din Romania. Astfel, au fost analizate 29 de produse tip mustar, achizitionate în mod aleatoriu si anonim în luna iulie 2014. Studiul a evidentiat ca mai mult de jumatate din produsele analizate contineau între 2 si 3 aditivi, iar circa 3% aveau în continut 8 E-uri.

De asemenea, aproape 45% din produsele studiate nu mentionau pe eticheta continutul de boabe sau de faina de mustar.

Astfel de studii pun la dispozitia cetateanului, un mijloc independent prin care sa-si aleaga din cele 29 de produse, pe cel care-l considera  mai apropiat pentru el. Este adevarat ca gasim produse care contin destul de multi conservanti si aditivi pana la 8 E-uri, cum sunt cunoscuti populari, dar si produse care nu au nici un conservant si aditiv, adica 0 E-uri. Fiecare dintre produse sunt sigure din punct de vedere al consumului. Ceea ce este important este ca noi în momentul în care decidem sa cumparam, sa fim
atenti sa citim eticheta si cel mai simplu mod de a avea un produs sigur pe masa noastra, sa ne uitam pe lista de ingrediente.

Sa întelegem un singur lucru: primul ingredient are continutul cel mai mare din punct de vedere al cantitatii în produsul respectiv, iar ultimul ingredient este cel mai mic. si atunci din aceasta perspectiva, putem sa decidem daca vrem un mustar cu mai multi ingredienti naturali, sau un mustar cu mai putini ingredienti. (Sorin Mierlea, presedintele Asociatiei Nationale pentru Protectia Consumatorilor si
Promovarea Programelor si Strategiilor din Romania)

Sursa: rador

Facebook Comments