La ce ajută ceaiul din frunze de dafin

by Cristian Dobre
Folosesti frunzele de dafin de fiecare data cand prepari sarmale ori sosuri rosii, insa niciodata nu te-ai gandit ca acestea pot fi consumate sub forma de ceai, in supe sau in smoothie-uri. Iata ce beneficii pentru sanatate au frunzele de dafin si de ce e indicat sa le consumi in mod regulat!

Frunzele de dafin, cunoscute si sub denumirea de laur, au o serie de efecte terapeutice pentru sistemul digestiv, pentru aparatul respirator, pentru sanatatea inimii, dar pot fi folosite totodata si pentru ameliorarea durerilor menstruale, pentru mentinerea parului frumos si sanatos ori pentru tinerea la distanta a insectelor.

In gastronomie, dafinul se foloseste pentru aromatizarea tocanelor, pentru preparatele umplute (sarmale), pentru preparatele din peste ori la marinarea carnii. Frunza de dafin contine 2% ulei esential, care este bogat in antioxidanti.

Ce beneficii au frunzele de dafin

Imbunatatesc digestia – frunzele de dafin au un impact puternic asupra sistemului gastrointestinal, avand totodata efect diuretic si emetic (antivomitiv). Acestea pot fi folosite in caz de intoxicatie, ajutand organismul sa elimine substantele toxice din sistem. Substantele active din dafin amelioreaza crampele abdominale, calmeaza simptomele sindromului de colon iritabil si stimuleaza digestia.

Amelioreaza afectiunile respiratorii – uleiul esential de dafin, aplicat direct pe piept, poate ameliora simptomele afectiunilor aparatului respirator. Se recomanda lasarea uleiului peste noapte, pentru ca acesta va actiona in continuare. Inhalarea vaporilor acestui ulei poate stimula expectoratia, ameliorand astfel tusea si accelerand procesul de vindecare a pacientului.

Benefice pentru inima – acidul cafeic din frunzele de dafin, precum si alti antioxidanti care se regasesc in acestea, imbunatatesc sanatatea inimii, fortificand peretii venelor capilare si contribuind la eliminarea colesterolului “rau” din sange.

Amelioreaza durerile menstruale – in perioada dificila a lunii, femeile ar trebui sa consume foi de dafin, care calmeaza crampele specifice menstruatiei. Acestea contribuie si la reglarea ciclului menstrual.

Repelent pentru insecte – frunzele de dafin contin acid lauric, care tine la distanta insectele. Prepara o pasta din frunze de dafin zdrobite si un ulei vegetal la alegere si aplic-o pe piele in zilele petrecute in aer liber, cand esti expus riscului de a fi intepat de diverse insecte.

Au proprietati antiinflamatoare – frunzele de dafin pot contribui la reducerea procesului inflamator din organism. Aceste frunze contin un fitonutrient care poate reduce atat inflamatia, cat si iritatia, fiind eficiente atat in ameliorarea durerilor articulare, cat si in tratarea eruptiilor cutanate.

Reduce anxietatea – linalolul este un ingredient activ care se regaseste in frunzele de dafin si care poate reduce nivelul hormonului stresului din organism, mai ales daca este folosit sub forma de aromaterapie. Expunerea indelungata la stres poate favoriza instalarea si mentinerea anxietatii, de aceea e bine sa combatem aceasta problema.

Combate matreata si caderea parului – frunzele de dafin iti pot mentine podoaba capilara frumoasa si sanatoasa. Prepara o infuzie cu foi de dafin si foloseste-o pentru a-ti clati parul. Vei observa ca matreata va deveni o simpla amintire, iar parul nu va mai cadea la fel de mult.

Cum poti folosi frunzele de dafin

Pentru a beneficia de efectele terapeutice ale acestor frunze, le poti adauga in preparatele culinare gatite, insa totodata le poti consuma si sub forma de ceai ori in smoothie-uri sanatoase.

Sursa: doc.ro

Facebook Comments