Kickboxerii de la Blitz Team Arad s-au remarcat la Cupa Granit

by Sorin Haut

Comuna cărășană Forotic a găzduit zilele trecute Cupa Granit la kickboxing, competiție la care au concurat și 11 sportivi de la Blitz Team Arad, antrenați de Eduard Gafencu și Robert Tătaru. Dintre aceștia, 9 și-au câștigat toate luptele, iar doi dintre ei au trebuit să se mulțumească cu „argintul”, după cum urmează: Adela Șerban, Eduard Aszodi, Ana-Maria Bozgan, Alexia Aruxandei, Emanuel Țica, Alexadru Gaudi, Florin Tătaru, David Ghirvu, Rareș Dărău (locul 1), respectiv Daniela Bracon și Gabriel Țica (locul 2). Gafencu remarcă în special performanța lui Rareș Dărău (categ. 60 kg), care e cel de-al patrulea său câștigător de centură.

La 11 ani, Rareș este și cel mai tânăr campion de la Blitz Team. Totodată, Florin Tătaru este pregătit de saltul la profesioniști după cea de-a treia victorie consecutivă prin KO. Acesta va împlini în curând 18 ani. ”La această competiție am fost cu majoritatea începătorilor, jumătate din ei la primul meci. Suntem mândri de voi! Mulțumim oamenilor, care sunt alături de copii!”, este mesajul lui Edi Gafencu.

Facebook Comments