KI Klaksvik continuă să surprindă în Liga Campionilor! Rezultate din turul trei preliminar

KI Klaksvik continuă să surprindă în Liga Campionilor! Rezultate din turul trei preliminar
Rakow Czestochowa, campioana Poloniei, a învins-o pe Aris Limassol cu scorul de 2-1, marţi seara, pe teren propriu, în prima manşă a turului al treilea preliminar al Ligii Campionilor la fotbal. Fundaşul român Bogdan Racoviţan a fost integralist la Rakow, în timp de Deian Sorescu a fost introdus pe teren în minutul 73. PSV Eindhoven, Galatasaray Istanbul şi Sporting Braga au făcut paşi importanţi spre play-off, după victorii la trei goluri. ''Buturuga mică'' KI Klaksvik a obţinut victoria în faţa norvegienilor de la Molde, cu 2-1, după ce oaspeţii au deschis scorul. Rezultate: Marţi FC Copenhaga (Danemarca) - Sparta Praga (Cehia) 0-0 Rakow Czestochowa (Polonia) - Aris Limassol (Cipru) 2-1 PSV Eindhoven (Olanda) - Sturm Graz (Austria) 4-1 KI Klaksvik (Feroe) - Molde FK (Norvegia) 2-1 Olimpija Ljubljana (Slovenia) - Galatasaray Istanbul (Turcia) 0-3 Sporting Braga (Portugalia) - TSC Backa Topola (Serbia) 3-0 Miercuri vor avea loc partidele: Panathinaikos Atena (Grecia) - Olympique Marseille (Franţa) Slovan Bratislava (Slovacia) - Maccabi Haifa (Israel) Glasgow Rangers (Scoţia) - Servette Geneva (Elveţia) Meciul AEK Atena - Dinamo Zagreb a fost amânat, ca urmare a incidentelor provocate de fanii oaspeților, soldate și cu un suporter grec mort! Partidele din manşa secundă se vor juca pe 15 şi 16 august. AGERPRES