Premierul britanic Keir Starmer a anunțat luni că demisionează din funcția de prim-ministru al Marii Britanii și din cea de lider al Partidul Laburist, punând capăt unui mandat început în vara anului 2024.
În discursul prin care și-a anunțat retragerea, Starmer a declarat că a preluat Partidul Laburist într-o situație dificilă, pe care a descris-o drept „falimentară din punct de vedere politic, financiar și moral”.
Liderul laburist a afirmat că, la momentul preluării conducerii partidului, i s-a spus în repetate rânduri că formațiunea este „terminată”, însă susține că a reușit să demonstreze contrariul și să o readucă la guvernare.
Printre realizările invocate, Starmer a menționat combaterea antisemitismului din interiorul partidului și recâștigarea încrederii publice în domenii precum economia, apărarea și securitatea națională.
Înainte de a părăsi reședința oficială din 10 Downing Street, alături de soția sa, fostul premier a fost aplaudat de susținători și colaboratori.
„Momentul în care am pășit pe Downing Street, acum doi ani, a fost cel mai mândru din viața mea”, a declarat Starmer, amintind de victoria electorală care a adus Partidul Laburist la putere în iulie 2024.
Politicianul a subliniat că a intrat în viața publică din dorința de a schimba în bine viața oamenilor și a trecut în revistă principalele momente care au contribuit la revenirea laburiștilor la conducerea Marii Britanii.
Anunțul deschide acum cursa pentru desemnarea unui nou lider al Partidului Laburist și, implicit, pentru formarea unei noi conduceri la vârful guvernului britanic.
Keir Starmer a demisionat din funcția de prim-ministru al Marii Britanii