Katy Perry și Orlando Bloom nu mai formează un cuplu

by Dana B.

Katy Perry și Orlando Bloom au fost surprinși duminică noaptea împreună la petrecerea Vanity Fair, organizată după gala de decernare a premiilor Oscar, însă purtătorul lor de cuvânt a anunțat că cei doi s-au despărțit după un an de relație.

Cei doi se pare că s-au despărțit de săptămâna trecută, iar reprezentantul acestora a ținut să precizeze că deși au fost văzuți împreună la petrecerea după Oscar, artista și actorul își oferă spațiul necesar și nu au petrecut foarte mul timp împreună, ci s-au văzut cât să facă o poză împreună.

”Înainte ca zvonurile şi ştirile false să explodeze, putem confirma că Orlando şi Katy au luat o pauză respectuoasă, iubitoare, în acest moment”, a spus reprezentnatul. Cei doi au fost văzuți ultima dată în tandrețuri la concertul Adele din februarie din Los Angeles.

Katy, în vârstă de 32 de ani, şi Orlando, 40 de ani ai, au format un cuplu timp de un an de zile, timp în care au fost fotografiați în vacanțe petrecute împreună în întreaga lume. Cei doi s-ar fi despărțit pentru că actorul din „Pirații din Caraibe” nu se simte pregătit să-și facă iar o familie, după eșecul mariajului cu Miranda Kerr, după cum a declarat un prieten al starului, la sfârșitul anului trecut.

 

Sursa: libertatea.ro

Facebook Comments