Discret cu viața lui personală, până de curând, nimeni nu ar fi crezut că tocmai Kamara este protagonistul unei încurcături sentimentale mai ceva ca-n filmele cu intrigi amoroase complexe. După ce s-a despărțit de femeia cu care a avut o aventură, se pare că solistul vrea să-și recucerească soția.
Adesea se întâmplă ca liniștea și armonia unui cuplu să se zdruncine în momentul apariției primului copil, iar cuplul Oana – Kamara este încă un exemplu, în acest sens. Numai că cei doi, căsătoriți încă, din punct de vedere legal, n-au reușit o conciliere, fiecare găsind alinare în terțe persoane. Kamara este cel care și-a asumat o relație, dar idila s-a terminat subit, solistul configurându-și acum alte obiective: intenționează să-și reîntregească familia:
„Chiar acum vorbeam cu Kama și mă certam cu el pe What s App. Nimic special, discuțiile noastre, ca de obicei. Îmi tot reproșează că locuiesc cu un bărbat, dar nu e advărat. La un moment dat se va întâmpla și asta, dar acum nu e cazul”, ne-a spus Oana.
Dincolo de neînţelegerile inerente pe care le-au tot avut în ultimele câteva luni, se pare că între cei doi soți nu s-au instalat, totuși, sentimente negative. Cu toate astea, Oana nu pare dispusă să acorde o nouă șansă căsniciei lor, convinsă fiind că traiul în doi nu are cum să fie unul armonios: „Nu am stabilit nimic în ceea ce privește divorțul, el îmi tot spune, mai în glumă, mai în serios, că s-a răzgândit și că ar fi bine să ne împăcăm. Eu sunt hotărâtă să nu ne împăcăm, pentru că el nu s-a schimbat și nu cred că o va face. E vorba despre un egoism al lui, când are el treabă eu trebuie să stau în casă…”, ne-a mai spus Oana.
Sursa: viva.ro