Jurnalistul Grigore Cartianu,  la Consiliul Judeţean Arad

by Dana B.

În prezenţa a 100 de elevi arădeni jurnalistul Grigore Cartianu a susţinut astăzi dezbaterea „Presa în vremuri tulburi, de la Revoluție la Mineriade și găina care a născut pui vii”.  Organizată la Consiliul Județean cu participarea elevilor din clasele a VII-a şi a VIII-a de la Colegiul Tehnologic de Industrie Alimentară, Colegiul Naţional „Elena Ghiba Birta”  şi Liceul Naţional de Informatică, întâlnirea s-a dorit a fi  o bună ocazie pentru tineri de a dezbate probleme actuale văzute din perspectiva profesie de jurnalist. Iniţiativa organizării acestei întâlniri a aparţinut doamnei Mihaela Bercea, profesor psiholog în cadrul Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională.

Cu această ocazie s-a făcut şi o prezentare a  Volumului “600.000”, cea de-a 9-a carte publicată de Grigore Cartianu, ce a avut lansarea în această după – amiază, la Arad. Subtitlul lucrării este edificator: “Fenomenul #Rezist. Povestea celei mai ample rezistențe civice din istoria României”  – “600.000” fiind o carte-manifest, în care se vor regăsi cei 600.000 de protestatari din duminica istorică de 5 februarie 2017.

Andrei Ando, directorul Direcţiei de Comunicare şi Strategii din cadrul Consiliului Judeţean Arad a precizat faptul că jurnalistul Grigore Cartianu se află pentru a doua oară la Consiliul Judeţean Arad şi este o onoare, de fiecare dată pentru noi, să fim gazde. „M-a încântat prezența de spirit a tinerilor, întrebările multe și la obiect. În cadrul întâlnirii Grigore Cartianu a vorbit și despre cel mai recent volum al său „600.000 #rezist”. Ne dorim ca la Consiliul Județean să realizăm un spațiu de întâlnire și dezbateri pentru cei pasionați de Arad, în sens restrâns, și de societatea românească, în sens larg, oameni interesați să cunoască și să înțeleagă fenomenele care ne influențează viața în România”, a declarat Andrei Ando.

Grigore Cartianu (48 de ani), născut la Brădiceni, com. Peștișani, Gorj, este unul dintre ziariștii cu notorietate mare din România. A condus redacțiile unor ziare importante (Adevărul, Evenimentul zilei) și a semnat mii de editoriale, interviuri și anchete gazetărești. Este o apariţie frecventă în emisiuni TV, pe teme de maxim interes. În prezent este Senior Editor al cotidianului România liberă și realizator al emisiunii zilnice Cronica de noapte, de la Nașul TV.

Serialul său despre prăbuşirea dictaturii comuniste şi despre Revoluţia Română (în ziar și la TV) a produs o emoţie naţională. Românii au aflat, şocaţi, că au fost cobaii unui experiment sângeros. Şi că mulţi dintre asasinii din decembrie 1989 se află încă în libertate, ocupând chiar funcţii importante în stat. Fire iscoditoare, chiar aventurieră, Grigore Cartianu şi-a satisfăcut stagiul militar într-o unitate de paraşutism (Buzău, 1987–1988). Este absolvent al Facultăţii Tehnologia Construcţiilor de Maşini, din cadrul Universităţii Politehnica Bucureşti (1993).

La prăbuşirea regimul comunist al lui Nicolae Ceauşescu, Cartianu era student în anul 2. A participat activ la evenimentele din decembrie 1989, apoi la mişcările civice din 1990, care au fost înăbuşite violent de către noul regim politic de la Bucureşti, prin aducerea minerilor şi devastarea Capitalei.

În 1991, la 22 de ani, a debutat în presă, la publicaţia cu cel mai mare tiraj din acel moment: revista Expres Magazin. Din 1992 a lucrat la cele mai importante cotidiene din România: Evenimentul zilei (1992-1996, şef departament), Sportul românesc (1996–1997, reporter special), ProSport (1997–2002, şef departament), Jurnalul Naţional (2002–2004, redactor-şef adjunct, apoi redactor-şef) şi din nou la Evenimentul zilei (2004–2008, prim-redactor-şef adjunct). Din aprilie 2008 până în februarie 2013 a fost redactor-şef / director editorial al cotidianului Adevărul.

În anii dedicaţi presei sportive, a publicat două cărţi: Hora de la miezul nopţii (1995 – povestea World Cup, USA 1994) şi Hagi (2000, reeditată în 2001 și în 2014).

Din 2006, Grigore Cartianu s-a dedicat cu pasiune elucidării evenimentelor sângeroase din decembrie 1989. Este singurul publicist român care a reconstituit în detaliu ultimele zile ale dictatorului român şi care a demonstrat, cu dovezi zdrobitoare, că răsturnarea lui Ceauşescu s-a produs printr-o lovitură de stat. Tot el a dezvăluit cinismul noilor conducători, care – în dorinţa de a confisca puterea după scoaterea din scenă a lui Ceauşescu – au produs aproape 1.000 de morţi şi peste 5.000 de răniţi.

A publicat 9 volume, primele 8 fiind vândute într-un tiraj total de peste 350.000 de exemplare.

 

 

Facebook Comments