Juniorii UTA-ei şi-au surclasat rivalii, în Cupa României

by Sorin Haut

Zi excelentă pentru băieții pregătiți de Costel Bogoșel, Mihai Petcuț, Adi Ungur și Sandu Țamboi: tinerii utiști au trecut în viteză maximă de ACS Poli Timișoara (locul 2 în Liga Elitelor U19), calificându-se în faza următoare a Cupei României.

Roș-albii au început în forță și conduceau cu 3-0 după un sfert de oră. Nick Faur a deschis tabela, Dorin Toma a punctat pentru 2-0, apoi același Faur a stabilit scorul pauzei. Mitanul doi a fost tot la discreția arădenilor, care au înscris încă de două ori, prin Faur și Savin, pentru un 5-0 care a declanșat mare bucurie în vestiarul UTA-ei.

”Un joc bun, pe un teren greu, consider că echipa care s-a adaptat mai bine a avut câștig de cauză. Ne-a ajutat mult și faptul că am primit trei jucători de la echipa mare (n.n. Jorza, Stahl, Toma), care au jucat chiar bine. Sperăm să-i ajute și pe ei acest lucru în meciurile din Liga a II-a. Poate a fost un meci aparte pentru jucători, pentru că am întâlnit Timișoara. Sperăm să ajungem cât mai departe în Cupa României”, a menționat Costel Bogoșel.

UTA a început în alcătuirea: Mureșan – Savin, Sabău, Onuțan, Curta – Gruiescu, Jorza, Toma, L. Bodri – Stahl, Faur. Au mai jucat: Creța – Nagy, Petcuț, A. Bodri, Frai.

Ziua excelentă a juniorilor utiști în Cupă au continuat-o băieții lui Sandu Gaica și Vasile Sin, în duelul echipelor U17: a fost 5-0 și aici, exact ca în duelul juniorilor ”mari”!

Seria golurilor roș-albe a deschis-o Damian Dumitru și cu 1-0 s-a intrat la vestiare. Actul doi a venit cu descătușarea: David Miculescu a semnat o ”triplă” (un gol din penalty), iar Bogdan Tăședan a punctat și el pentru o victorie categorică, capabilă să confere moral bun pentru dificilul meci din campionat de duminică, împotriva clujenilor de la ”Mihai Georgescu”.

”O victorie meritată, vrem să ajungem cât mai sus și în Cupă și în campionat. Până la primul gol am mai avut 4-5 ocazii bune, cu cât marcăm mai repede ne facem meciul mai ușor. Contează victoria și pentru campionat, ne așteaptă un meci greu. Încă resimt o frustrare vizavi de meciul de duminica trecută, de la Ardealul Cluj, când ar fi trebuit să câștigăm. Dar, cum am spus, trebuie să rămânem cu o atitudine pozitivă față de joc. Chiar și azi terenul greu ne-a încurcat la construcție, însă am reușit multe faze frumoase. Ne-am adaptat până la urmă bine unui teren care ne-a dezavantajat”, a remarcat Sandu Gaica.

UTA: Zamfir – Haloș, Spătar, Salka, Mohaci – Dumitru, Isac, Hrezdac, Merian – Miculescu, Tăședan. Au mai jucat: Nistor, Duma, Selegean, Răzban, Hațegan. (uta-arad-ro)

Foto: UTA (Media Design)

Facebook Comments