Juniorii UTA-ei trebuie să treacă de „câinii roşii”, pentru a juca finala Ligii Elitelor U19

by Sorin Haut

Comitetul de Urgență al Federației Române de Fotbal a aprobat azi, 16 iulie 2020, formatul de finalizare a Ligii Elitelor U19, ediția 2019/2020. Având în vedere că termenul pentru comunicarea la UEFA a echipei participante în Youth League este 3 august, competiția se va încheia printr-un turneu final. Astfel, primele două echipe din clasament, în fiecare serie (la momentul opririi competiției), vor accede în semifinale. În seria Est, SC Dinamo 1948 și FCSB sunt la egalitate de puncte, însă SC Dinamo 1948 stă mai bine în clasament atât la meciurile directe, cât și în ceea ce privește golaverajul.

Partidele se vor disputa în cruce (aşa cum prevede regulamentul competiţiei Liga Elitelor U19 pentru faza semifinalelor, adică locul 1 Est cu locul 2 Vest şi locul 1 Vest cu locul 2 Est), într-o singură manşă, programată pe 1 august 2020, pe terenurile FRF de la Buftea / Mogoşoaia. Câştigătoarele celor două semifinale vor juca finala, care se va disputa pe data de 3 august 2020.

Aşadar, Viitorul Constanţa înfruntă CFR Cluj şi UTA pe Dinamo, în semifinalele programate pe 1 august, pentru ca finala să aibă loc pe 3 august. Cheltuielile de masă şi cazare pentru echipele din provincie vor fi suportate de către Federaţia Română de Fotbal, anunţă FRF.

Facebook Comments