Juniorii Unirii Sântana au pierdut la limită în Cupă, în fața timișenilor

by Sorin Haut

Unirea Sântana a debutat cu o înfrângere în Grupa 1 din Regiunea 4 Vest a Cupei României la fotbal, în fața celor de la CS Sânandrei Carani. Deținătoarea Cupei din județul Timiș s-a impus cu scorul de 2-1 pe sinteticul proaspăt divizionarei terțe arădene, care a contat pe o echipă formată aproape doar din juniori. Petruț și Clej au fost singurii seniori prezenți pe teren pentru formația lui Adi Abrudean, care și-a menajat principalii jucători, aflați încă în vacanță după superba triplă istorică din sezonul recent încheiat. Precup a deschis scorul pentru timișeni în minutul 24, din penalty, pentru ca la opt minute după pauză, Bârză să facă 2-0.

Kozma a ratat revenirea după exact o oră de joc, irosind un penalty, dar golul celor din Sântana avea să vină totuși în minutul 66, când Raul Iancu a făcut 1-2 cu un șut plasat de la opt metri. Cu toate că a dominat finalul de meci, Unirea Sântana nu a mai reușit să egaleze. Regulamentul competiției spune că trebuie să se bată și penalty-uri, iar Caraniul a câștigat și aici, cu 4-2. La gazde au marcat Covaci și Felea și au ratat Clej și Iancu.

Unirea Sântana își va încheia treaba în Grupa 1 din Regiunea 4 – Vest cu o deplasare la Dunăre, sâmbătă, de la ora 18, unde dă piept cu ACS CFR Turnu Severin 1943. Câștigătoarea Cupei în județul Mehedinți a fost spectatoare în această primă etapă, dar va încheia conturile grupei, cu Caraniul, peste o săptămână.

Formații: 

Unirea Sântana: Ilieș – Iuhaniac, Petruț, Stămorean, Coiș – Kozma, Felea, D. Covaci, Derzsi – Iancu, Baraiolo (46 Clej). Antrenor: Adrian Abrudean

CS Sânandrei: Bănică – Stefanovici (46 Buzdugan), Hecsko, Toma, Palkovacs – Precup, Schinteie – M. Rus (46 Bîrză), Z. Radu, Centea (69 Hodiș) – Drăghița. Antrenor: Narcis Petre

Arbitri: Raul Chiorean (Satu Mare) – Cristian Gozman Pop și Matica Gyorgyi (ambii din Oradea).

Delegat FRF: Călin Orbonaş (Hunedoara).

Facebook Comments