Juniorii II de la HC Beldiman s-au calificat la turneul semifinal (valoare)

Juniorii II de la HC Beldiman s-au calificat la turneul semifinal (valoare)
Tinerii handbaliști de la HC Beldiman Arad, club coordonat de soții George și Adriana, încearcă să se bată pentru titlul național în campionatul juniorilor II-valoare. Ei au terminat seria G pe locul secund, cu două înfrângeri din 14 meciuri disputate, ambele cu liderul Poli Timișoara, după două meciuri echilibrate. HC Beldiman va disputa turneul semifinal I în compania formațiilor Liceul Liviu Rebreanu Turda, CSȘ 2 Baia Mare și LPS Vaslui. Meciurile vor avea loc între 25 și 27 aprilie într-o locație ce urmează a fi în curând stabilită. Clubul arădean a înaintat o ofertă pentru organizare. Formația arădeană a contat în acest sezon și va ataca fazele finale ale campionatului național de juniori II cu: Alexandru Bizău, Călin Creț, Robert Beldiman, Raul Surovciak, Cezar Diniș, Cezar Idita, Ayan Lucaci, Sașa Vașnei, Andrei Creț, Darius Sărac, Kevin Corsini, Bogdan Luca și Luca Bojin.