Juniorii de la CSM Arad au cucerit zece medalii la Naţionalele de haltere! (FOTO)

by Sorin Haut

Campionatele Naţionale rezervate juniorilor II (13-15 ani) şi juniorilor III (9-12 ani), desfăşurate în perioada 12-16 iulie la Botoşani, au consemnat rezultate notabile în dreptul secţiei de haltere a CS Municipal Arad. Astfel, sportivii pregătiţi de Adrian Jigău au obţinut zece medalii, dintre care şase de aur şi patru de bronz, delegaţia fiind una de opt sportivi. La categoria juniori III, 40 de kilograme, David Ciurar este triplu campion naţional, cu 36 kg. la smuls, 46 aruncat şi 82 total. La categoria 36 de kilograme, Levy Mizsanyin a obţinut două locuri 5 şi un loc 6, cu 18 kg. smuls, 24 aruncat şi 42 total. La juniori II s-a remarcat în special Cristian Molnar, de trei ori medaliat cu aur la categoria 61 de kilograme, 80 la smuls, 100 aruncat şi 180 total. Cu medalii s-au mai ales Robert Filip, categoria 67 de kilograme, bronz la smuls, cu 52 kg. şi locul patru la aruncat, 64 şi la total, 116 kg., Silviu Lipitor, categoria +89 de kilograme, locul 3 la aruncat, 57 kg. şi total, 101 kg. şi locul 4 la smuls, 44 kg. şi Pintea Filip, tot la +89 de kilograme, bronz la smuls, 45 kg., locul 4 la total, 95 kg. şi locul 5 la aruncat, 50 kg.

Au mai participat Florin Mizsanyin, două locuri 5, la aruncat, 66 kg. şi total, 116 kg. şi un loc 6 la smuls, 50 kg. în cadrul categoriei 55 de kilograme şi Daniel Jigău, care tot la 55 de kilograme a ridicat 50 la smuls, 70 la aruncat şi 120 total, pentru o calificare la finala de tineret. Următoarea competiţie naţională este finala juniorilor II de 17 ani, programată la sfârşitul lunii august, la Arad, mai exact la baza AMEFA din Pădurice.

 

 

 

 

Facebook Comments