JUNIORII ASTREI ARAD AU CUCERIT ARGINTUL NATIONAL LA LUPTE GRECO-ROMANE

Sala de lupte a CS Steaua a găzduit ultima etapă a Campionatului Naţional de juniori pe echipe la lupte greco-romane. Au participat cele mai bune şase echipe din ţară: Steaua, CS Astra Arad, CS Slatina, CS Botoşani, Rapid şi Chimia Râmnicu Vâlcea, aceasta fiind şi ierarhia finală. După patru titluri naţionale la rând, CS Astra Arad - cu cinci medaliaţi europeani şi mondiali în componenţă - a trebuit să se mulţumească în acest an cu argintul. Medalie la care au contribuit următorii sportivi pregătiţi de Spiridon Stanciu, antrenor dezgustat de modul în care echipa sa a fost dezavantajată de arbitri şi practic deposedată de un nou titlu: Gabriel Călin, Teodor Horătău, Alex Zigman, Dan Blănaru, Alex Zgrila, Sorin Delinschi, Gheorghe Cojocaru, Răzvan Bitere, Silviu Stoica, Alex Petrovici şi Flavius Popa.