Juniorii Academiei UTA, victorii cu „Şepcile roşii”! Arădenii sunt lideri la U17

by Sorin Haut

Pe stadionul Motorul au avut loc partidele dintre UTA și U Cluj, din cadrul Ligii Elitelor U19 și U17. Arădenii au câștigat ambele întâlniri, confirmând forma bună prin care trec. În primul meci, la U19, clujenii, situați pe locul doi în Seria de Vest, au deschis scorul în minutul 7, după o eroare defensivă a gazdelor. La cinci minute distanță, Borcea se întinde după o minge în careul advers și este lovit de adversar. Penalty-ul este transformat de Mercioiu. În minutul 37, Borcea îl deschide bine pe Mercioiu în dreapta, iar acesta așează pentru Negoescu (foto), care din 11 metri, cu un șut plasat, face 2-1. În minutul 40 Negoescu bate o lovitură de colț în careul mic, Borceaîi ia fața portarului și marchează din doi metri.

În repriza a doua, cei de la U au preluat inițiativa, dar per total UTA a făcut un joc defensiv bun, jucând cartea contraatacului. În câteva cazuri oaspeții au ajuns singuri cu Roșca, dar portarul utist le-a făcut față cu brio. Pe finalul partidei, Negoescupleacă din propriul teren și face 4-1 cu un șut la colțul lung.

UTA U19: Roșca, Cleuță, Popa, Bortiș, Puta, Dănilă, Onișor, Rotea, Borcea, Mercioiu, Negoescu.
Au mai jucat: Andrieș (83), Cira (89), Domide (89), Monea (89).
Rezerve: Tirian, Maxim, Irimia.
Au marcat: Mercioiu (11), Negoescu (37, 86), Borcea (40).
Antrenori: Costel Bogoșel, Mihai Petcuț, Alexandru Țamboi.

La U17, utiștii au tranșat partida cu „Șepcile roșii“ în prima repriză, marcând nu mai puțin de șase goluri. În minutul 10 Sarkozi bate un corner la colțul scurt, Pășcălău prelungește cu capul pe spate, iar Mihai împinge mingea în poartă din jumătate de metru. Trei minute mai târziu același Sarkozi centrează în fața porții, de pe dreapta, iar Mihai, cu latul, face dubla. În minutul 31 Pop recuperează o minge în careul advers, Sarkozi recentrează pentru Șerengău, dar cel care înscrie este Nagy. La scurt timp, Nagy insistă pentru o minge în careu și reușește dubla. Sarkozi ar putea câștiga cu ușurință titlul de „pasatorul meciului“, căci în minutul 42 mai trimite o centrare bună în careu, iar Pop face 5-0. Înainte ca arbitrul să fluiere finalul reprizei, Șerengău, de pe linia de aut, retrimite în spate, iar Nagy face 6-0. În partea a doua își face simțită prezența pe lista marcatorilor și Pășcălău, în minutul 77. Cinci minute mai târziu oaspeții marchează golul de onoare în urma unui contraatac, cu un șut frumos în diagonală.

UTA U17: Blaga, Sarkozi, Pele, Roșu, Codrea, Bulza, Șerengău, Mihai, Pop, Nagy, Pășcălău.
Au mai jucat: Opriș (46), Mare (68), Manoilă (68), Varga (68), Buzgău (75).
Rezerve: Tirian, Boiț, Botoroagă, Babiciu.
Au marcat: Mihai (10, 13), Nagy (31, 38, 45), Pop (42), Pășcălău (77).
Antrenori: Dinu Donca, Adi Ungur, Ștefan Boros.

În urma acestei victorii, coroborată cu meciul nul dintre AFK Csikszereda și U Craiova, UTA revine pe prima poziție a clasamentului Ligii Elitelor U17, Seria de Vest, la egalitate cu oltenii și la două puncte distanță de ciucani. Săptămâna aceasta, juniorii din Elite U19 și U17 au deplasare la Știința Craiova.

Facebook Comments