Juniorii Academiei UTA, o victorie şi o înfrângere în Liga Elitelor

by Sorin Haut

Universitatea Cluj a câștigat partida cu UTA, din cadrul Ligii Elitelor U19. După ce gazdele au deschis scorul, roș-albii au reușit să egaleze prin Mercioiu. La doar un minut după egalare, un jucător al clujenilor a scăpat singur cu Roșca și a înscris la colțul lung pentru 2-1. După pauză, jocul a curs în favoarea arădenilor și Rotea punctat pentru 2-2 în minutul 61. Cu un sfert de oră înainte de finalul partidei, gazdele au marcat golul victoriei, scor final 3-2. Mihai Petcuț și Costel Bogoșel i-au trimis în teren pe Roșca – Dănilă, Borțiș, Popa, Turc, Ursoi, Onișor, Andrieș, Borcea, Marin, Negoescu. Au mai intrat: Mercioiu, Rotea, Moldovan, Cleuță.

În schimb, juniorii U17 de la UTA, antrenați de Dinu Donca, Adi Ungur și Ștefan Boroș, au reușit o victorie importantă la Cluj. Aceștia s-au impus în fața celor de la ”U” cu scorul de 3-0. Roș-albii au deschis scorul în minutul 17 prin Cristian Mihai, scor care avea să rămână neschimbat până la pauză. După ieșirea de la cabine, același Cristi Mihai a primit cartonașul roșu în urma unui fault dur (min. 51). Chiar și cu un om în minus, UTA nu a fost afectată și a reușit să mai înscrie după doar două minute prin Lingurar. Ultimul gol a fost marcat de Babiciu (min. 80), intrat în minutul 78 în locul lui Bulza.

UTA U17: Tirian – Roșu, Mihai, Mare, Opriș, Popa, Bulza, Șerengău, Sarkozi, Varga, Lingurar. Au mai jucat: Botoroagă, Babiciu, Ungurianu și Nagy. În etapa următoare, la Arad sosesc echipele de juniori ale Științei U Craiova. (uta-arad.ro)

Facebook Comments