Junioara Alesia Sferlea a luat medalie și la Openul de tenis de masă al Qatarului

by Sorin Haut

Jucătoarea de tenis de masă de la CSM Arad merge din medalie în medalie și în acest an. Eleva lui Cristi Dodean a participat în weekend, alături de loturile naționale juvenile, la Openul de juniori al Qatarului, WTT Youth Contender Doha 2023. Sferlea a jucat în trei probe, la simplu și dublu mixt Under 19 și simplu la U17. La cea din urmă a luat medalia de bronz, după ce și-a câștigat grupa de calificare pe tabloul principal, cu două victorii din tot atâtea meciuri. În sferturi a învins cu 3-1 la seturi o jucătoare din Uzbekistan, Asel Erkebaeva, asigurându-și podiumul la U17. În semifinale, a fost eliminată de sud-coreeanca Yoo Yerin, scor 0-3.

La categoria de vârstă U19 a pierdut ambele meciuri din grupa de calificare, la simplu, iar la dublu mixt a avansat până în sferturi, fază unde alături de italianul Giacomo Izzo a fost aproape de medalie. Cei doi au pierdut în sferturi în fața perechii tricolore formate din Darius Movileanu și Elena Zaharia, românii câștigând în final proba după o finală tricoloră, împotriva conaționalilor Eduard Ionescu și Ioana Sângeorzan.

Facebook Comments