Judoka CSM-ului au pregătit, în Austria, sezonul de toamnă

by Sorin Haut

Judoka de la CSM Arad, sub coordonarea antrenorului Dorin Drimbe, au participat zilele trecute la un stagiu de pregătire organizat în localitatea Mondsse, din Austria, la care au fost prezenţi peste 350 de sportivi. Judoka arădeni şi-au încărcat forţele pentru competiţiile oficiale din sezonul de toamnă, iar vreme de o săptămână s-au pregătit în compania altor judoka, de la cluburi din Italia, Ungaria, Germania, România şi Austria. La fel ca şi în anii trecuţi, cantonamentul s-a încheiat cu turneul internaţional de verificare, ediţia 19-a, “Kupa P.S.V. Salsburg”, CSM Arad reuşind să se menţină din nou pe podiumul de premiere în urma clasamentului pe cluburi participante, situându-se pe locul secund, după clubul organizator, PSV Salzburg. “Ne mândrim că deşi am fost cu un număr redus de sportivi înscrişi în competiţie, am reuşit să ne situăm înaintea unor cluburi din Austria, Germania, Ungaria, care au înscris în competiţie un număr mare de judoka”, spune Dorin Drimbe. La această competiţie s-au evidenţiat următorii judoka: U-10 Loc.1- Mercea David; U-12 Loc.1- Mercea Cristiana; U-14 Loc.1- Ciopraga Andreea şi Calmar Gabriel, Loc.2- Novac Paula, Loc.3- Vlădoaia David şi Ostoin Adrian; U-16 Loc.1 – Ursu Raul şi Copăceanu Georgeana (legitimata la CS Caransebes). Au pierdut pentru medalia de bronz: Botezatu Luca şi Vidam Kevin.
Salbă de medalii la Salzburg
„Stagiul a fost un real succes. Sportivii care vor participa în această toamnă la competiţiile oficiale de nivel naţional au luat contact din nou cu duelurile de pe tatami. Între CSM Arad şi clubul organizator din Salzburg există o colaborare foarte bună, care datează de zece ani buni, constând în schimburi de experienţă sau invitaţii la competiţii organizate de fiecare club”, mai precizează Dorin Drimbe, antrenorul secţiei de judo la CSM Arad. În prima săptămână din luna septembrie, judoka arădeni vor fi la startul turneului internaţional “Semenic Fest Judo Gărâna”, urmat de ediţia a XV-a a turneului internaţional de judo „Cupa Aradului”, şi de a V-a ediţie a competiţiei ”Euroregional Liga”.

Facebook Comments