Judoka arădean Luca Kunszabo, bronz pe tatami la European Open Praga

by Sorin Haut

Arădeanul Luca Kunszabo a obţinut medalia de bronz la categoria +100  de kilograme, duminică, la Openul European de judo de la Praga, după ce l-a învins în meciul decisiv pe un alt român, Marius Croitoru. Crescut şi format în şcoala de judo din oraşul nostru şi legitimat la CS Universitatea Arad, Kunszabo a trecut în optimi de ucraineanul Evgheni Balievski, în sferturi a câştigat în faţa altui ucrainean, Andrei Kolesnik, dar a pierdut în faţa unui al treilea reprezentant al Ucrainei, Aleksandr Gordienko, în semifinale. La competitia din capitala Cehiei au participat 270 de judoka, dintre care 173 masculin şi 97 feminin, din 23 de țări.

Pentru judoka români, inclusiv Luca Kunszabo, urmează un important turneu în această săptămână, Grand Slam-ul de la Tashkent, Uzbekistan. În vârstă de 24 de ani, Kunszabo a ajuns la a opta medalie internaţională a carierei şi visează chiar la calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo, asta doar în cazul altor puncte şi medalii preţioase la Grand Prix-urile din acest an.

 

Facebook Comments