Județ din Banat, în topul preferințelor pentru turiștii străini

by Dana B.

O analiză făcută de Ziarul Financiar, pe baza datelor de la INS, arată că un milion de turişti străini s-au cazat în hotelurile din ţară în prima jumătate a acestui an, număr în creştere cu 8,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Astfel, aflăm că patru judeţe din România sunt în topul preferinţelor turiştilor străini: Braşov, Timiş, Cluj şi Sibiu. 

Nouă, arădenilor, se pare că nu ne rămâne decât să ne mulțumim că un județ aflat la deja celebrul „doi pași de Arad” a reușit să cazeze, în prima jumătate a anului trecut, 50.655 de turişti străini, fapt ce l-a plasat pe locul doi la nivel național. 

 Cei mai mulţi turişti care ajung în Timiş vizitează oraşul de pe Bega, iar destinaţia favorită a acestora este Piaţa Unirii din Timişoara, devenită faimoasă în lume pentru arhitectura care îmbină mai multe stiluri. 

Dincolo de alte rivalități, nu ne rămâne decât să ne felicităm vecinii în timp ce noi luăm lecții de înot printre gunoaie, profanăm tot ce înseamnă cultură arădeană complăcându-ne vinovat la adăpostul lui „asta este!”.

La câte surprize avem zilnic, poate nu ne-ar mira ca nu peste mult timp să aflăm că Monumentul Unirii, cu care se pare că nu știm ce să facem, să fie amplasat, evident, tot „la doi pași de Arad”…măcar așa, poate, ar avea șansa să îl vadă și vreun turist străin.

Și noi avem cu ce, avem de ce, de am avea și cu cine…

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate