Joi începe prima ediție a Cupei Academia Daniela Dodean: marea sportivă arădeană va juca un meci demonstrativ în deschidere!

by Sorin Haut

La aproape un an de la inaugurare, Academia de tenis de masă Daniela Dodean organizează primul turneu internațional ce va avea loc în perioada 25-28 mai 2023, în sala de sport a Universității Aurel Vlaicu, UAV Mihai Botez (str. Elena Drăgoi, nr.2-4), acolo unde de altfel este și cartierul general al Academiei ce poartă numele marii sportive a Aradului, multiplă campioană și medaliată europeană și mondială. La Academia Daniela Dodean Cup, cum se cheamă competiția ce debutează joi, 25 mai, se va concura la categorii juvenile, U11, U13, U15 și U19, individual și echipe, iar premiile totale se ridică la suma de 5 mii de euro, urmând să se acorde și medalii, diplome și cupe. Dana Dodean îşi propune prin această academie ce are deja destui sportivi legitimați și echipe înscrise în circuitul național, creşterea şi formarea de noi talente în tenisul de masă, sport olimpic cu un real succes de-a lungul anilor în Arad.

Peste 150 de sportivi din șase țări vor concura la patru categorii de vârstă

Festivitatea de deschidere a evenimentului va avea loc joi, de la ora 11, la sala UAV, intrarea fiind liberă! Marea sportivă arădeană, legitimată la CSM Arad și Saint Quentin (Franța) ajunge în această seară la Arad, iar mâine, în deschidere, va juca un meci demonstrativ cu Gyorgy Szilard, jucător la Odorheiul Secuiesc (prezent și el la competiția de la Arad, cu grupe de copii) și fost coleg de lot național cu Dana. Competiția se va întinde pe parcursul a patru zile, la start urmând să se alinieze peste 150 de sportivi din șase țări. CSM Arad și Academia Daniela Dodean vor avea în concurs peste 20 de jucători.

Facebook Comments