Joi, 31 octombrie 2019

by Andreea Radu

1968: Președintele american Lyndon B. Johnson ordonă încetarea bombardamentelor în nordul Vietnamului.

  • 475: Romulus Augustus e proclamat împărat al Romei.
  • 802: Nicefor I Genikos este ales împărat a Bizanțului
  • 1517: Profesorul Martin Luther lipește pe ușa bisericii din Wittenberg cele 95 de teze, care invitau la o dispută academică pe tema indulgențelor. Data este considerată drept început al Reformei, sărbătorită de protestanți ca Ziua Reformei.
  • 1755: Giacomo Casanova reușește să fugă din Palatul Dogilor din Veneția unde a fost închis pentru „insulte la adresa sfintei religii”.
  • 1864: Nevada a devenit cel de al 36-lea stat al Statelor Unite ale Americii
  • 1892: Arthur Conan Doyle publică volumul de povestiri Aventurile lui Sherlock Holmes
  • 1920: Legea privind înființarea școlilor românești de studii superioare la Paris și Roma
  • 1922: Benito Mussolini devine cel mai tânăr premier din istoria Italiei
  • 1952: Operațiunea Ivy – Explozia primei bombe cu hidrogen a Statelor Unite.
  • 1956: Contraamiralul american G.J.Dufek a devenit primul om care a reușit să aterizeze cu un avion la Polul Sud.
  • 1968: Președintele american Lyndon B. Johnson ordonă încetarea bombardamentelor în nordul Vietnamului.
  • 1984: Indira Gandhi, prim-ministru a Indiei, este asasinată de doi membri din garda sa de corp
  • 1991: Primele alegeri libere pentru președinție în Zambia
  • 1998: Începe criza dezarmării din Irak: Irak anunță că nu mai cooperează cu inspectorii ONU.
  • 2003: Este descoperită Planeta pitică Eris
  • 2015: Tragedia națională în Clubul Colectiv din București la concertul trupei de metalcore Goodbye to Gravity.

Nașteri

  • 1345: Regele Ferdinand I al Portugaliei (d. 1383)
  • 1391: Eduard, rege portughez (d. 1438)
  • 1424: Regele Vladislav al III-lea al Poloniei (d. 1444)
  • 1632: Johannes Vermeer, pictor olandez (an de botez) (d. 1675)
  • 1636: Ferdinand Maria, print elector de Bavaria
  • 1705: Papa Clement al XIV-lea (d. 1774)
  • 1711: Laura Bassi, fizician italian, prima femeie din lume care câștiga un scaun la universitate într-un domeniu științific (d. 1778)
  • 1795: John Keats, poet britanic (d. 1821)
  • 1802: Charlotte Napoléone Bonaparte, nepoata de frate a lui Napoleon (d. 1839)
  • 1815: Karl Weierstrass, matematician german (d. 1897)
  • 1821: Karel Havlíček Borovský, scriitor ceh, traducător, jurnalist și om politic
  • 1835: Adolf von Baeyer, chimist german (d. 1917)
  • 1838: Luís I, rege portughez
  • 1851: Lovisa a Suediei, prințesă suedeză și regină a Danemarcei (d. 1926)
  • 1857: Axel Munthe, medic și scriitor suedez (d. 1949)
  • 1881: Eugen Lovinescu, critic și istoric literar, prozator și dramaturg român (d. 1943)
  • 1883: Marie Laurencin, pictor francez (d. 1956)
  • 1885: Karl Radek, om politic și jurnalist rus (d. 1939)
  • 1887: Chiang Kai-Shek, om politic chinez (d. 1975)
  • 1892: Alexandr Alehin, campion mondial de șah francez-rus
  • 1896: Ethel Waters, actriță americancă (d. 1977)
  • 1898: Ralph Erwin, compozitor de șlagăr și film austriac
  • 1902: Carlos Drummond de Andrade, scriitor brazilian (d. 1987)
  • 1903: Joan Robinson, economistă britanic (d. 1983)
  • 1905: Harry Harlow, etolog american (d. 1981)
  • 1912: Jean Améry, scriitor austriac (d. 1978)
  • 1912: Ollie Johnston, pictor american (d. 2008)
  • 1918: Ian Stevenson, cercetător american
  • 1920: Henri Wald, filozof român (d. 2002)
  • 1920: Gunnar Gren, fotbalist suedez (d. 1991)
  • 1920: Helmut Newton, fotograf german (d. 2004)
  • 1920: Fritz Walter, fotbalist german (d. 2002)
  • 1922: Barbara Bel Geddes, actriță americancă (d. 2005)
  • 1922: Norodom Sihanouk, rege cambogian
  • 1925: John A. Pople, matematicain britanic, laureat al premiul Nobel (d. 2004)
  • 1927: Lee Grant, actor american
  • 1928: August Everding, regizor german (d. 1999)
  • 1929: Bud Spencer, actor italian
  • 1930: Booker Ervin, saxofonist american (d. 1970)
  • 1936: Michael Landon, actor american (d. 1991)
  • 1936: Siminică, artist acrobat
  • 1942: David Ogden Stiers, actor și muzician american
  • 1944: Kinky Friedman, muzician american
  • 1945: Russ Ballard, chitarist, vocalist, compozitor și producător britanic
  • 1946: Stephen Rea, actor irlandez
  • 1947: Frank Shorter, atlet american
  • 1950: John Candy, comic și actor canadian (d. 1994)
  • 1950: Zaha Hadid, arhitectă irakiană
  • 1955: Naji Hakim, organist și compozitor libanez
  • 1961: Peter Jackson, regizor neo-zeelandez
  • 1963: Rob Schneider, actor american
  • 1964: Marco van Basten, fotbalist olandez
  • 1978: Martin Verkerk, jucător de tenis olandez
  • 1988: Sébastien Buemi, ciclist elvețian
  • 2005: Leonor a Spaniei, Infantă de Spania

Decese

  • 1517: Fra Bartolomeo, pictor italian (n. 1472)
  • 1713: Ferdinando de’ Medici, Mare Prinț de Toscana (n. 1663)
  • 1723: Cosimo al III-lea de’ Medici, Mare Duce de Toscana (n. 1642)
  • 1732: Regele Victor Amadeus al II-lea al Sardiniei (n. 1666)
  • 1765: Prințul William, Duce de Cumberland, fiul cel mic al regelui George al II-lea al Marii Britanii (n. 1721)
  • 1768: Francesco Maria Veracini, violonist și compozitor italian (n. 1690)
  • 1785: Frederic al II-lea, Landgraf de Hesse-Cassel (n. 1720)
  • 1786: Prințesa Amelia a Marii Britanii, fiică a regelui George al II-lea (n. 1711)
  • 1918: Egon Schiele, pictor austriac (n. 1890)
  • 1939: Albrecht, Duce de Württemberg (n. 1865)
  • 1960: Mircea Florian, filosof român (n. 1888)
  • 1972: Onisifor Ghibu, profesor român de pedagogie (n. 1883)
  • 1984: Indira Gandhi, prim-ministru indian (asasinată) (n. 1917)
  • 1993: Federico Fellini, regizor italian (n. 1920)
  • 2003: Dharmsamrat Paramhans Swami Madhavananda, guru hindu

Sărbători

  • Ziua Reformei (calendarul luteran)
  • Halloween
  • Ziua Internațională a Mării Negre

Sursa: wikipedia.org

Facebook Comments