Joi, 10 august 2017

by Andreea Radu
1675: A fost înființat „Observatorul Regal din Greenwich” (foto)
  • 626: Înfrângerea avarilor care participau la asediul Constantinopolului.
  • 654: Papa Eugen I va fi ales papă al Romei, cu toate că predecesorul lui, Papa Martin I încă trăia.
  • 843: În Tratatul de la Verdun, după moartea lui Ludovic cel Pios, Imperiul Franc va fi împărțit între fiii acestuia, Lothar, Ludovic și Carol.
  • 955: Bătălia de la Lechfeld; Otto cel Mare, suveran peste marile ducate germane (mai puțin Saxonia) îi înfrânge definitiv pe unguri, care de la această dată nu mai intreprind nici un atac în Germania.
  • 1500: Ștefan cel Mare, domnul Moldovei (1457–1504), a dăruit Mănăstirii Putna, marea dveră a Răstignirii, broderie monumentală de o valoare deosebită. În colturile lucrării sunt portretele votive ale lui Ștefan și al Mariei Voichița.
  • 1519: Cele cinci corăbii aflate sub comanda lui Fernando Magellan pornesc din Sevilla, în prima călătorie în jurul lumii.
  • 1534: A început înălțarea bisericii „Sf. Dumitru” din Suceava, ctitorie a domnitorului Petru Rareș.
  • 1539: Francisc I al Franței semnează Ordonanța de la Villers-Cotterêts, prin care limba franceză este introdusă în locul latinei în documentele oficiale.
  • 1675: A fost înființat „Observatorul Regal din Greenwich”. În 1948, Observatorul a fost transferat în castelul Herstmonceux (Sussex). Vechea clădire a observatorului, construită de Wren, s–a păstrat până în prezent, și este înconjurată de un parc în centrul Londrei.
  • 1792: Revoluția franceză: Poporul cucerește Palatul Tuileries. La prânz, castelul este luat cu asalt. Adunarea națională decide că regele este suspendat din funcțiile sale și că francezii vor alege o nouă Convenție Națională a cărei misiune este să fondeze o națiune nouă – „a doua revoluție”.
  • 1793: Palatul regal Muzeul Luvru în Paris va fi inaugurat ca muzeu.
  • 1809: Proclamarea independenței statului Ecuador. Sărbătoare națională.
  • 1856: Un uragan omora în Louisiana circa 400 de oameni.
  • 1864: Guvernul român a contractat cu casa britanică „Stern Brothers” primul împrumut extern al României (916.000 de lire sterline, din care statul a primit 679.244 de lire, cu o dobândă de 7%) garantat cu veniturile vămilor.
  • 1875: Este pusă piatra fundamentală a castelului Peleș din Sinaia (10/22 august).
  • 1897: Chimistul german Felix Hoffmann a izolat pentru prima dată Aspirina.
  • 1912: Virginia Stephen s-a căsătorit cu scriitorul Leonard Sidney Woolf
  • 1913: Are loc Pacea de la București, care consfințește sfârșitul războiului și înfrângerea Bulgariei. Grecia și Serbia își împart Macedonia, iar România anexează Cadrilaterul.
  • 1919: În cadrul adunării de la Timișoara a șvabilor din Banat, aceștia își dau acordul pentru unirea proclamată la Alba Iulia.
  • 1920: Marele Imperiul Otoman dispare. Prin semnarea Tratatului de la Sèvres pierde patru cincimi din teritoriul său.
  • 1920: S–a semnat, la Sèvres, Tratatul de pace dintre Antanta și Imperiul otoman. Se recunoșteau inclusiv noile granițe ale României. Tratatul nu a intrat în vigoare.
  • 1945: Japonia cere pace și capituleză peste 4 zile, punând astfel capăt celui de–al doilea război mondial.
  • 1951: S-a înregistrat cea mai ridicată temperatură din România: +44,5 °C în județul Brăila la Ion Sion.
  • 1953: I.V. Kapitonov, secretar al organizației de partid din Moscova al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, îi raportează prim-secretarului Nikita Hrușciov despre o metodă foarte avansată a Trustului de construcții nr.28, care a ridicat în Parcul Izmailovo, pe bandă rulantă, opt clădiri de cinci etaje, cu 2200 m2 fiecare. El îi scrie lui Hrușciov că la fiecare 13 zile altă asemenea clădire va fi dată în folosință. Era noul stil din arhitectura sovietică, care va produce așa-numitele „hrușciovki”, ce rezolvau precar lipsa locuințelor.
  • 1974: Este inaugurată Sala Polivalentă din București.
  • 1990: Sonda spațială, Magellan, lansată de NASA, a ajuns la Venus după cincisprezece luni de la lansare.
  • 1995: A fost semnat acordul parțial israeliano–palestinian privind extinderea autonomiei în Cisiordania (Taba; 10–11 august).
  • 1998: Prințul Al-Muhtadee Billah este proclamat prinț moștenitor al Brunei prin proclamație regală.
  • 2003: Cosmonautul rus Juri Iwanowitsch Malentschenko aflat pe Stația Spațială Internațională, în spațiu, se căsătorește cu Ekaterina Dmitrieva aflată în Texas.

Nașteri

  • 1267: Iacob al II-lea de Aragon, rege de Aragón
  • 1397: Albert al II-lea, Rege Roman (d. 1439)
  • 1466: Francesco al II-lea Gonzaga, marchiz de Mantua
  • 1520: Magdalena de Valois, regină a Scoției (d. 1537)
  • 1602: Gilles Personne de Roberval, matematician francez (d. 1675)
  • 1709: Johann Georg Gmelin, explorator german (d. 1755)
  • 1740: John Frere, arheolog englez (d. 1807)
  • 1740: Leopold al III-lea, Duce de Anhalt-Dessau (d. 1817)
  • 1780: Pierre François Marie Auguste Dejean, entomolog francez (d. 1845)
  • 1797: Joseph Gerhard Zuccarini, botanist german
  • 1823: Antônio Gonçalves Dias, poet brazilian
  • 1844: Ștefan Călinescu, preot și profesor român (d. 1921)
  • 1845: Abai Kunanbaev, scriitor cazac (d. 1904)
  • 1864: Nicolae Filip, medic veterinar și agronom, conducător al primului institut zootehnic din România (d. 1922)
  • 1865: Alexandr Konstantinovici Glazunov, compozitor, dirijor și pedagog rus (d. 1936)
  • 1874: Herbert Clark Hoover, al 31-lea președinte al Statelor Unite (d. 1964)
  • 1874: Antanas Smetona, primul președinte al Republicii Lituania
  • 1878: Alfred Döblin, scriitor și medic german (d. 1957)
  • 1882: William Van Alen, arhitect american
  • 1884: Panait Istrati (Gherasim Istrate), scriitor român (d. 1953)
  • 1887: Edward Leedskalnin, sculptor și inginer leton
  • 1898: Tadeusz Dołęga-Mostowicz, jurnalist și scriitor polonez
  • 1902: Arne Wilhelm Kaurin Tiselius, chimist suedez, laureat al Premiului Nobel (d. 1971)
  • 1902: Curt Siodmak, regizor de film american și scriitor
  • 1902: Norma Shearer, actriță americană (d. 1983)
  • 1913: Wolfgang Paul, fizician german, laureat al Premiului Nobel (d. 1993)
  • 1912: Jorge Amado, scriitor brazilian (d. 2001)
  • 1914: Witold Malcuzynski, pianist polonez (d. 1977)
  • 1924: Jean-François Lyotard, filozof francez
  • 1927: Barbu Cioculescu, poet, memorialist și publicist român
  • 1928: Gerino Gerini, pilot italian
  • 1929: Tamara Buciuceanu-Botez, actriță română de teatru și film
  • 1937: Dan Laurențiu (Laurențiu Ciobanu), poet și eseist român
  • 1940: Radu Maltopol, muzician și jurnalist din România
  • 1942: Nicolae Prelipceanu, poet și jurnalist român
  • 1947: Mechtild Rothe, politician german și MdEP
  • 1947: Ian Anderson, muzician britanic (Jethro Tull)
  • 1952: Jerzy Pilch, scriitor polonez
  • 1959: Rosanna Arquette, actriță americană
  • 1960: Antonio Banderas, actor spaniol
  • 1962: Horia Gârbea, scriitor român
  • 1962: Suzanne Collins, autoare americană
  • 1963: Moses Isegawa, scriitor ugandez
  • 1967: Claudius Mihail Zaharia, politician român
  • 1968: Lene Rantala, handbalistă daneză
  • 1969: Ioana Drăgan, prozatoare română
  • 1971: Roy Keane, fotbalist irlandez
  • 1973: Javier Zanetti, fotbalist argentinian
  • 1973: Ioan Viorel Ganea, fotbalist român
  • 1975: Árpád-András Antal, politician român
  • 1977: Sergiu Radu, fotbalist român
  • 1992: Cojocaru Maria-Andra, jurist român – dar cine este?

Decese

  • 1759: Regele Ferdinand al VI-lea al Spaniei (n. 1713)
  • 1802: Franz Aepinus, fizician și matematician german (n. 1724)
  • 1895: Ernst Felix Imman Hoppe-Seyler, biochimist german (n. 1825)
  • 1896: Otto Lilienthal, inginer german (n. 1887)
  • 1915: Henry Moseley, fizician englez (n. 1887)
  • 1916: John J. Loud, avocat, inventator (n. 1844)
  • 1963: Corneliu Micloși, inginer român, membru al Academiei Române (n. 1887)
  • 1981: Vasile Brătulescu, pictor român (n. 1916)
  • 1984: Virgil Mazilescu, poet și traducător român (n. 1942)
  • 1993: Øystein Aarseth, chitarist norvegian (n. 1968)
  • 2003: Constantin Galeriu, preot, profesor de teologie român (n. 1918)
  • 2003: Jacques Deray, regizor francez (n. 1929)
  • 2012: Ioan Dicezare, pilot român (n. 1916)

Sărbători

  • Ecuador: – Ziua națională – Începutul independenței față de Spania (1808)

 

Sursa: wikipedia.org

Facebook Comments