Johnny Depp va scoate un album cu Jeff Beck

by Andreea Radu

La o săptămână după încheierea intens mediatizatului proces de defăimare împotriva fostei sale soţii, Amber Heard, Johnny Depp a anunţat că va lansa pe 15 iulie un album cu rockerul englez Jeff Beck, informează vineri agerpres.ro.
Albumul, care conţine 13 piese, intitulat „18”, este alcătuit în mare parte din cover-uri, de la Beach Boys, Marvin Gaye sau Velvet Underground, potrivit unui comunicat emis de Depp şi Beck.
Acesta va include, de asemenea, două melodii scrise de Johnny Depp, în vârstă 59 de ani, „This is a Song for Miss Hedy Lamarr” şi „Sad Motherfuckin’ Parade”.
Cei doi s-au întâlnit în 2016, legătura dintre ei devenind mai strâns datorită „maşinilor şi chitarelor”.
„Când Johnny şi cu mine am început să cântăm împreună ne-a aprins spiritul tineresc şi creativitatea”, a declarat Jeff Beck, în vârstă de 77 de ani. „Glumeam spunând că ne-am simţit ca şi cum am avea din nou 18 ani, aşa că acesta a devenit şi titlul albumului”, a adăugat artistul.
Aceasta nu este prima incursiune a lui Johnny Depp în muzică – actorul a înregistrat şi efectuat turnee timp de mai bine de un deceniu cu Hollywood Vampires, un „supergrup” căruia i-a pus bazele alături de Alice Cooper şi Joe Perry.
„Este o onoare extraordinară să cânt şi să scriu muzică cu Jeff, unul dintre cei mai mari, pe care acum am privilegiul să-l numesc fratele meu”, a declarat Johnny Depp, în prezent invitat special în turneul lui Jeff Beck în Europa.
Săptămâna trecută, Johnny Depp a ieşit învingător în procesul său dur şi foarte mediatizat intentat fostei sale soţii Amber Heard, chiar dacă juraţii au ajuns la concluzia că cele două vedete de la Hollywood s-au defăimat reciproc prin intermediul presei. După aproximativ 13 ore de dezbateri într-un tribunal de lângă Washington, juriul i-a dat dreptate vedetei din „Piraţii din Caraibe” pentru toate cele trei motive ale procesul de defăimare, acordându-i despăgubiri de 15 milioane de dolari. Cei şapte juraţi au decis, de asemenea, că Johnny Depp a defăimat-o pe Amber Heard, acordându-i acesteia o compensaţie financiară de 2 milioane de dolari.

Facebook Comments