Johnny Depp va fi din nou imaginea parfumului ”Sauvage” de la Dior

by Florian Popa

Johnny Depp, vedeta seriei de filme ”Pirates of the Caribbean”, în vârstă de 59 de ani, pare să fie într-o conjunctură favorabilă după câştigarea procesului de defăimare intentat fostei soţii Amber Heard la începutul acestei veri, dovadă fiind un contract multianual pe care l-a semnat recent cu Dior, informează TMZ, preluat de agerpres.ro.
Potrivit contractului – a cărui valoare este o sumă de şapte cifre, conform relatărilor din presă -, actorul cu trei nominalizări la premiile Oscar, care a început colaborarea cu casa de modă Dior în 2015, va redeveni imaginea parfumului pentru bărbaţi Sauvage, potrivit TMZ.
Dior Beauty a postat luni pe Instgram, într-un mesaj publicat în colaborare cu Depp, fotografii alb-negru realizate de fotograful Greg Williams înaintea unui concert pe care vedeta l-a susţinut alături de Jeff Beck la Paris.

Facebook Comments