Joe Biden spune că nu își va grația fiul dacă acesta va fi condamnat la închisoare

by Andreea Radu

Preşedintele american Joe Biden a declarat că nu-şi va graţia fiul, pe Hunter Biden, în cazul în care acesta va fi condamnat în procesul în care este judecat pentru deţinere ilegală de armă, relatează vineri agenția DPA, citată de Agerpres.ro.
Întrebat într-un interviu televizat dacă este pregătit să accepte rezultatul procesului, Biden a răspuns cu un „da” scurt. Prezentatorul ABC News David Muir l-a întrebat pe Biden şi dacă exclude o eventuală graţiere, la care preşedintele a răspuns afirmativ, potrivit unui comunicat publicat de postul de televiziune.
Interviul integral, înregistrat în Normandia, în cadrul evenimentelor prilejuite de comemorarea a 80 de ani de la „Ziua Z” (Debarcarea din Normandia), a fost difuzat joi seara. Fiul preşedintelui este acuzat că a minţit când a completat în anul 2018 un formular pentru achiziţia unei arme de foc, negând în acel document dependenţa sa de droguri, pe care a recunoscut-o mai târziu în cartea autobiografică „Beautiful Things” (Lucruri frumoase).
Două capete de acuzare au fost formulate împotriva sa, respectiv fals în declaraţii şi deţinere ilegală de armă. El riscă până la 25 de ani de închisoare dacă va fi găsit vinovat, dar în practică astfel de infracţiuni izolate rareori au condus în SUA la sentinţe de închisoare cu executare.
Agenția DPA comentează că declaraţiile preşedintelui Biden vin în contrast cu comportamentul predecesorului său Donald Trump, confruntat cu mai multe procese penale şi care a dat de înţeles că va anula sentinţele dacă va câştiga alegerile din noiembrie.

Facebook Comments