Joe Biden își dorește o întâlnire față în față cu Xi Jinping

by Florian Popa

Casa Albă enumeră tensiunile în privința Taiwanului și războiul din Ucraina printre subiectele care vor fi abordate în discuția telefonică dintre președintele SUA, Joe Biden, și al Chinei, Xi Jinping, care este așteptată să aibă loc în această săptămână. Însă miza adevărată – potrivit unei analize Politico – este o întâlnire față în față între cei doi lideri, în noiembrie, când vor putea discuta deschis, pe baza relației directe pe care au construit-o în urmă cu mai bine de zece ani, când ambii erau vicepreședinți.
În afară de Taiwan și Ucraina, cei doi lideri mondiali ar mai putea discuta despre competiția dintre cele două țări, a spus consilierul pe securitate națională de la Casa Albă, John Kirby, marți, într-o discuție cu reporterii, potrivit digi24.ro.
Convorbirea telefonică, despre care Joe Biden a declarat că se așteaptă să aibă loc săptămâna aceasta, va fi a cincea între cei doi lideri.
John Kirby a mai precizat că nu este de așteptat o decizie din partea lui Joe Biden dacă să ridice sau nu tarifele impuse mărfurilor chinezești înainte de această convorbire. Biden și echipa lui dezbat dacă să ridice o parte din aceste tarife, ca modalitate de a impulsiona economia SUA. De aceea, Kirby a exprimat îndoieli că tarifele comerciale vor fi un subiect important în cadrul convorbirii.
John Kirby a spus, de asemenea, că sunt „chestiuni tensionate în această relație”, dar sunt și domenii unde cooperarea este posibilă, cum ar fi schimbările climatice.
Joe Biden vrea să se asigure că liniile de comunicare cu partea chineză rămân deschise, a mai precizat consilierul de la Casa Albă.

Facebook Comments

Centrul de preferințe pentru confidențialitate