Jigău îşi menţine ambiţiile: “Vizăm medalii europene şi mondiale”

by Sorin Haut

Din chiar a doua zi a anului, halterofilii de la CSM Arad, pregătiţi de Adrian Jigău şi Pavel Sebeşan, au revenit la pregătiri. Se anunţă un 2017 cu întreceri importante, atât pe plan naţional, miza fiind cooptarea unui număr cât mai mare de sportivi în loturile “tricolore”, dar şi pe plan european şi mondial. Astfel, tinerii halterofili arădeni ar putea participa, în acest an, la Mondialele de juniori II din Thailanda – etapă de calificare la Jocurile Olimpice pentru tineret, Jocurile Copiilor din Turcia, Mondialul juniorilor I, sau Europenele de juniori I şi II. Altfel, sezonul debutează, oficial, pentru secţia de haltere în luna martie, odată cu Cupa României pentru juniori I, etapă de selecţie pentru lotul naţional.

CSM Arad, furnizor pentru loturile naţionale

CSM Arad le dă la lotul naţional de junioare de la Galaţi pe Luciana Condurache, Daniela Gărgar şi Adelina Vizitiu, iar la Centrul Olimpic de juniori şi tineret de la Bistriţa sunt prezenţi Sorin Oros, Cosmin Krupla şi Emanuel Danciu. “De la noul an, îmi doresc ca toţi sportivii să fie sănătoşi, să nu avem accidente şi bineînţeles rezultate mai bune decât în 2016. Vizăm în principal participări şi chiar medalii europene şi mondiale la juniori. Dar vreau să luăm totul pas cu pas, pentru a pregăti cât mai bine competiţiile importante din acest an”, ne-a declarat Adi Jigău.

Facebook Comments