Memoria eroilor români din decembrie 1989 ne-a deschis un scenariu surprinzător, arătând timpul nostru a fi bogat în oameni cu tărie, curaj și mărturisitori, care, într-un mod sau altul, au știut să trăiască Evanghelia în situații de ostilitate și de persecuție, deseori până la jertfa supremă a sângelui. Această istorie ne spune multe despre importanța, demnitatea și frumusețea vocației mirenilor. Toate acestea fiind un îndemn să ne lăsăm priviți din nou de Domnul Iisus, să ne lăsăm atrași iarăși de invitația Sa de a părăsi ceea ce ne reține să fim împreună vestitori ai prezenței Sale. Ne susține în aceasta iubirea care a transformat viața acestor eroi. Este iubirea fără egal, pe care Domnul a întrupat-o: nimeni nu are o iubire mai mare decât aceasta: ca cineva să-și dea viața pentru prietenii săi (cf. Ioan 15,13); și pe care ne-a dăruit-o, pentru ca să ne iubim unii pe alții așa cum El ne-a iubit (cf. Ioan 15,12).
Poporul român a mărturisit de-a lungul secolelor măreția acestei iubiri. În ea a găsit forța de a se ridica din nou după nenumărate încercări, în ea s-a ridicat până la piscurile unei creații și frumuseți artistice extraordinare. De fapt, fără iubire nu domnește soarele în cupola cerului și în noima anotimpurilor și pentru oameni nu există nici frumusețe, nici nemurire. În iubire își are motivația de a fi frumusețea nemuritoare a patrimoniului nostru istoric și cultural, care se exprimă în multiple forme, ca de exemplu muzica, pictura, arhitectura, tradițiile și ethosul. Ele îmbogățesc comoara noastră de credință și cultură, dar unic oferit creștinătății și umanității, care merită să fie cunoscută și apreciată de toți.
Mulțimea de eroi pe care această țară îi are să ne încurajeze să punem adevărul și demnitatea înainte de toate și să le mărturisim ca în trecut, mai mult decât în trecut, liberi de lațurile prejudecăților și deschiși la noutatea perenă a lui Dumnezeu. Dificultățile să nu fie impedimente, ci stimulenți ca să ne cunoaștem mai bine, să împărtășim limfa vitală a credinței, să intensificăm rugăciunea unii pentru alții și să colaborăm cu solidaritate în mărturia comună, spre slava lui Dumnezeu în ceruri și spre slujirea păcii pe pământ.
Cu pacea și iertarea suntem chemați să-i învingem pe adevărații noștri „dușmani”, care nu sunt de carne și de sânge, ci sunt duhurile răului din afara și dinlăuntrul nostru (cf. Ef. 6,12). Această țară binecuvântată este bogată în eroi valoroși conform Evangheliei, care au știut să învingă răul. Mă gândesc la atâția creștini și în mod deosebit la numeroșii mărturisitori, a căror viață a triumfat „cu credința și răbdarea” : a trecut în teascul durerii rămânând unită cu Domnul și astfel a adus un rod pascal, irigând solul românesc cu sânge vărsat din iubire. Mijlocirea lor să dea alinare atâtor creștini care și astăzi în lume suferă persecuții și samavolnicii, și să întărească în noi dorința bună de a fi uniți fratern pentru a vesti Evanghelia păcii.
Acum, contemporaneitatea prezintă noi provocări la care trebuie dat răspuns. Într-o lume care tinde la globalizarea economică și culturală, trebuie făcut orice efort pentru ca creșterea și dezvoltarea să fie puse la dispoziția tuturor și nu numai a unei părți a populației. În afară de aceasta, dezvoltarea nu va fi autentică dacă nu va fi și sustenabilă și egală, adică dacă nu va ține cont de drepturile săracilor și nu va respecta ambientul natural. Globalizării piețelor este necesar să-i corespundă o globalizare a solidarității; creșterea economică trebuie să fie însoțită de o respectare mai mare a creației; împreună cu drepturile individuale trebuie tutelate cele ale realităților intermediare dintre individ și stat, prima dintre toate familia. România astăzi poate să înfrunte aceste provocări într-un cadru de libertate și de stabilitate, care trebuie consolidate și care fac să se spere bine pentru viitor. Și fie ca să poată merge înainte pe drumul libertății autentice.
Arhim. Teofan Mada
