Jennifer Aniston și-a surprins fanii cu o postare emoționantă pe Instagram, în care și-a oficializat relația cu hipnoterapeutul Jim Curtis. După luni întregi de discreție, actrița de 56 de ani a decis să își arate public dragostea, marcând un moment personal important.
Actrița de 56 de ani, celebră pentru rolul său din „Friends”, a publicat o fotografie alb-negru în care îl îmbrățișează pe Jim Curtis. Imaginea, însoțită de mesajul emoționant „La mulți ani, iubirea mea. Te prețuiesc”, a devenit rapid virală. Fanii au reacționat cu entuziasm, apreciind sinceritatea și căldura gestului.
Postarea vine după luni de discreție, în care Aniston a evitat să comenteze despre viața sa sentimentală. Totuși, semnele relației erau vizibile încă din vară. La premiera sezonului patru al serialului The Morning Show, actrița a fost întrebată despre hipnoterapeutul cu care formează un cuplu și a declarat simplu: „Este foarte drăguț.” Potrivit publicației People, Jim Curtis a fost prezent la eveniment, susținând-o discret de la distanță, scrie b1tv.ro.
Potrivit surselor People, relația lor a fost observată pentru prima dată în iulie 2025, când cei doi au fost surprinși pe un iaht în Mallorca, alături de Jason Bateman, Amanda Anka și Amy Schumer. O persoană apropiată cuplului a declarat: „Se întâlnesc ocazional și se distrează” și „se văd de câteva luni.”
Aceeași sursă a explicat cum s-au cunoscut: „S-au cunoscut prin intermediul unui prieten și au început ca amici. Jen îi citise cartea și era familiarizată cu activitatea lui. Este foarte diferit de bărbații cu care s-a mai întâlnit ea până acum.”
În august, informațiile despre relație s-au confirmat. O altă sursă a spus pentru People: „Este minunat să fii în preajma lui, iar prietenii apropiați ai lui Jen îl adoră.” Despre personalitatea lui Curtis, aceeași persoană a adăugat: „Are această energie calmă și sigură. Jen o iubește. Ea se simte foarte protejată lângă el.”