O comisie de la Spitalul Penitenciarului Jilava a decis joi ca fostul președinte al clubului Jean Pădureanu să execute pedeapsa de trei ani și patru luni de închisoare primită în dosarul transferurilor în regim semideschis.
Jean Pădureanu a depus o cerere de întrerupere a executării pedepsei, invocând probleme de sănătate, cerere care ar fi trebuit să se judece joi la Tribunalul Ilfov, însă această instanță a amânat procesul pentru data de 22 mai, deoarece INML nu a finalizat o expertiză medicală.
Avocatul a solicitat în instanță ca INML să stabilească dacă fostul președinte al Gloriei Bistrița are nevoie de însoțitor, susținând că acesta suferă de Alzheimer în formă avansată și demență mixtă.
Pe 4 martie, judecătorii Curții de Apel București au decis condamnarea la închisoare cu executare a celor opt inculpați din dosarul transferurilor din fotbal.
George Copos, fostul acționar majoritar al FC Rapid, a fost condamnat la 3 ani și 8 luni de închisoare, Mihai Stoica, managerul general al FC Steaua — la 3 ani și 6 luni de detenție, Cristian Borcea, fost acționar al FC Dinamo — la 6 ani și 4 luni, Ioan Becali — la 6 ani și 4 luni, Victor Becali — la 4 ani și 8 luni.
De asemenea, Jean Pădureanu, fost președintele al clubului , a fost condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare cu executare în același dosar, Gheorghe Popescu — la 3 ani, o lună și 10 zile de închisoare cu executare, iar Gheorghe Nețoiu — la 3 ani și 4 luni de detenție cu executare.
Cu excepția lui Jean Pădureanu, ceilalți condamnați își vor executa pedepsele în regim de detenție închis.
Sursa: http://www.agerpres.ro/justitie/2014/03/27/jean-padureanu-va-avea-un-regim-de-detentie-semideschis-la-spitalul-penitenciarului-jilava-16-23-49