JAF LA O BANCA DIN BRASOV: A FOST FURATA O CUTIE DE VALORI CU 200.000 DE LEI

by Florian Popa

Un jaf a avut loc, în noaptea de miercuri spre joi, la o sucursală bancară din cartierul Răcădău din Braşov, de unde a fost furată o cutie de valori în care se aflau peste 200.000 de lei, la ora transmiterii acestei ştiri atacatorii fiind căutaţi de poliţişti. Reprezentanţii Băncii Transilvania au confirmat că în seiful furat erau 200.000 lei şi au precizat că suma este asigurată.

Banca Transilvania: În seiful furat de la o sucursală din Braşov erau 200.000 lei, suma e asigurată

Reprezentanţii Băncii Transilvania spun că în seiful furat, miercuri noapte, de la o sucursală din Braşov se aflau aproximativ 200.000 de lei, iar suma este aigurată, ”neexistând riscuri de pierdere nici pentru clienţi, nici pentru bancă”.

Într-un comunicat transmis, joi, Banca Transilvania precizează că de la Agenţia Răcădău din Braşov, aflată pe strada Tâmpei nr. 8, a fost sustras un seif în care erau aproximativ 200.000 de lei.

”Alarma s-a declanşat imediat, iar reprezentanţii companiei de pază cu care banca are contract au ajuns prompt la faţa locului. În prezent sunt în derulare procedurile specifice de investigare de către organele abilitate, pentru stabilirea persoanelor responsabile, iar Banca Transilvania acordă întregul suport în acest sens. Suma este asigurată, aşa încât nu sunt riscuri de pierdere nici pentru clienţi, nici pentru bancă”, mai spun reprezentanţii Băncii Transilvania.

Potrivit acestora, agenţia la care a avut loc incidentul corespunde cerinţelor Legii 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, fiind dotată cu sisteme de supraveghere, având pază umană pe timpul zilei şi contract cu o firmă de pază, iar personalul este instruit.

Primele informaţii furnizate de poliţişti arată că jaful a avut loc în noaptea de miercuri spre joi, în jurul 03.00, la o filială a Băncii Transilvania din cartierul Răcădău din municipiul Braşov.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Braşov, Liviu Naghi, a declarat că, potrivit imaginilor surprinse de camerele de luat vederi ale băncii, în unitatea bancară au intrat două persoane care au forţat uşa de acces.

Conform sursei citate, cei doi au desprins apoi cutia de valori şi au fugit, lăsând la locul faptei mai multe obiecte, printre care şi ranga cu care au acţionat. După ce au furat caseta de valori care cântăreşte aproximativ 50 de kilograme, cei doi atacatori au fugit din bancă, intervenţia acestora durând aproximativ 40 de secunde.

În aproximativ cinci minute de la declanşarea alarmei, la faţa locului a ajuns o echipă de la firma de pază cu care banca avea contract.

„Banca nu avea pază umană, ci doar asistenţă din partea unei firme de specialitate cu care are contract. Echipa de intervenţie a ajuns în cinci minute după producerea evenimentului”, a spus Naghi.

El a precizat că anchetatorii urmează să verifice şi dacă respectiva cutie de valori era corespunzător fixată în podea.

Potrivit sursei citate, sucursala Băncii Transilvania aflată pe strada Tâmpei din cartierul Răcădău a fost ultima dată verificată de poliţiştii Secţiei 4 Braşov în data de 21 august, pentru a se stabili dacă erau respectate prevederile Legii 333/2003 privind sistemele de pază şi nu au fost descoperite probleme.

Conform unor surse din rândul anchetatorilor, în cutia de valori care a fost furată se aflau peste 200.000 de lei, însă prejudiciul urmează să fie stabilit împreună cu reprezentanţii băncii.

Cei doi atacatori nu au fost prinşi până în prezent.

 

Sursa: mediafax.ro

Facebook Comments